Pagini

sâmbătă, 21 noiembrie 2015

Dacian Cioloş nu şi-a făcut ”cruce” şi nu a jurat pe Biblie la investirea de la Cotroceni



Cristian Tudor Popescu l-a taxat pe noul premier, Dacian Cioloş, imediat după investitură. Dacă preşedintele Klaus Iohannis s-a comportat perfect, nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu prim ministrul, crede CTP-ul, conform știripesurse.ro.

“În seara asta, la Cotroceni, președintele Klaus Werner Iohannis a vorbit pentru cât a tăcut până acum. Un discurs tare, articulat, rostit liber. A speculat foarte eficient pasul înapoi făcut de partide în fața Străzii, reamintidu-le că se află într-o criză mai gravă decât una guvernamentală, parlamentară și chiar politică – criza de încredere. Că oamenii nu mai cred în politicieni. Deși a pronunțat „Așa să-mi ajute Dumnezeu”, premierul Cioloș nu a jurat cu mâna pe Biblie și nu și-a făcut cruce. La fel, ministrul Finanțelor, doamna Anca Dragu și ministrul Fondurilor Europene, doamna Aura Răducu, au jurat pe Constituție și nu s-au închinat. O fi de bine, o fi de rău?”, a spus jurnalistul. Să fie Dacian Cioloş ateu declarat?

România se îndreaptă cu paşi repezi spre un stat ateu, în care Hristos e izgonit din instituţiile statului ca în SUA.

Părerea mea: E BINE! E CHIAR FOARTE BINE AȘA!


sursa: NapocaNews