Încă un discurs fundamentalist, din partea unui cap al BORâturii, mitropulitul Banatului, Ioan Selejan. Care vrea nici mai mult nici mai puțin decât modificarea Constituției pentru a se specifica clar că o familie este compusă OBLIGATORIU DOAR dintr-un bărbat și o femeie! Asta în timp ce mănăstirile colcăie de homosexuali și lesbiene! Mizerie ascunsă sub preș cu ''sfințenie'' de BORâtură în pofida tuturor scandalurilor apărute de-a lungul vremii!
Mitropulitul Banatului, Ioan Selejan, a anunţat la sfârşitul slujbei de Crăciun de la Catedrala Mitropulitană din Timişoara lansarea unei iniţiative civice prin care se cere modificarea Constituţiei, relatează publicația locală pressalert.ro. Mai exact să se specifice clar că familia este formată dintr-un bărbat şi o femeie, ca reacţie la faptul că, în tot mai multe state europene, au fost recunoscute famiile formate din persoane de acelaşi sex.
“Este o iniţiaţivă civică pe care fraţii noştrii care iubesc familia creştină ar dori să le-o prezinte celor care conduc destinele acestui neam şi să scrie acolo în Constituţie că familia creştină are la bază codul familiei din "Sfânta Scriptură" – familia este tocmită după rânduiala lui dumnezeu – bărbat şi femeie. De aceea, dacă veţi găsi tineri studenţi care o să vă roage să semnaţi, vă îndemn cu încredere pentru că, dacă nu mă înşel, nu ştiu dacă nu săptămâna trecută, nu ştiu dacă nu Grecia, a fost îngenunchiată în sensul acesta. Suntem un popor cu mulţi mai mulţi credincioşi şi de aceea să-l rugăm pe dumnezeu să păzească familia binecuvântată în faţa sfântului alter al neamului nostru. Aici aţi venit frăţiile voastre şi părinţii domniilor voastre – bărbat şi femeie”, le-a spus mitropulitul credincioşilor.
Ioan Selejan a spus la finalul discursului său că “o mamă nu naşte prunci ca după câţiva ani să fie doar ţărână, ci o mamă naşte prunci pentru cer. Iubiţi credincioşi, dumnezeu, prin întruparea sa şi prin înviere, ne-a arătat că nu doreşte ca pământul să fie cel mai mare cimitir antropologic din univers. dumnezeu vrea ca acest pământ atât de minunat să fie locul bucuriei sale”.
PS: Să mori tu Japiță poponară?

sursa cu ”adaptări”: comisarul.ro