Pagini

marți, 15 martie 2016

Dacă faci sex în post, înseamnă că dumnezeu ţi-a ascultat rugăciunile!



Suntem în plin post al paștelui iar credincioșii încă au întrebări despre ce e bine și ce nu este bine să faci în această perioadă. Pe lângă abținerile de la carte, creștinii se întreabă și de abținerile la poftele cărnii, dacă e bine sau nu să faci sex în această perioadă. Specialiștii în teologie spun că nu numai că este bine, ci chiar e o dovadă că există dumnezeu (ups!).

„Dacă, doamne-ajută, reușești să faci sex în această perioadă, e un semn că dumnezeu există și ascultă rugăciunile chiar și celor mai urâți dintre noi. Arată că se gândește la noi și ne iubește mai mult decât îl iubim noi pe el”, spun teologii. Aceștia confirmă că sexul poate fi de orice fel, e binevenit, important e să fie implicate minim 2 persoane, pentru că nu e ok să pângărești mâna cu care te-ai rugat.

„Sigur, vor exista Jegoși care spun că acest lucru e interzis, n-are rost să-i luăm în seamă. Doar popii urâți spun că nu e bine să faci sex, de ciudă. Popii frumoși, cu patrafir elegant, care pot ieși oricând în centru și agăța ceva, n-or să spună niciodată că e păcat să faci sex în post”, au mai explicat specialiștii în religie.

sursa cu ”adaptări”: timesnewroman.ro