Și iată-ne ajunși zilele acestea la Campionatul Național de Pupat Ciolane, care mai are și niște subdiviziuni precum frecat scutece, carduri și portofele de racle, îmbrânceli, cozi infernale în frig și proști/proaste cărate cu salvarea la spital din cauză că au stat la coadă să pupe „și gura lor niște oase de mort numite moaște”.
Exact, este pelerinajul de sf. Parascurva, adunătoare de euro a BORâților, campioana absolută a babelor băloșite cu proteza în buzunar, cea aducătoare de mare evlavie politicienilor zilei și de multe voturi celor ce merg la pupat.
Anul trecut lucrurile au mers al naibii de bine pentru BORâți, după ce 160.000 de oi au donat BORâturilor aprox. 250.000 €.
E tare bine pentru afacerile BORâților, nu?
Da, dar partea proastă e că, printre cei care au puterea necesară de a sta 2-3 zile la coadă, mai sunt și specimene care, în ciuda recomandărilor medicale, stau ca proastele la coadă până le ia salvarea. Sau cei care stau 2 zile la coadă după care, nedormiți, se urcă la volan să conducă niște sute de kilometri prin drumurile din România. Ca mai apoi să ia un stâlp în brațe și să de-a colțul. Și nu e o problemă că a crăpat ăla, ca șofer, dar a mai trimis 3 oi tembele la spital, că erau cu el în mașină. (n.r. Pe idioții ăștia de ce nu-i ajută Parascurva?)
Iar anul acesta se anunță cu trâmbițe și surle că sunt așteptați la pupătoare peste 1.000.000 (un milion, da!) de oi îndobitocite deghizați în babe și moși plini de boli incurabile, numite de mass-media pelerini. Dacă e să facem un calcul, gândind că fiecare om care trece pe acolo lasă cel puțin 10 lei, pentru o cruce inutilă (și mai nou o iconiță sau o cărticică cu unul numit Arsenic Moca!!!), sau mai știu eu ce porcărie, ajungem la suma frumoasă de 10.000.000 (zece milioane) lei. Face-ți voi calculele în euro, că pe mine mă ia durerea de cap.
Sper, din toată inima, că România va beneficia în zilele Campionatului Național de Pupat Ciolane de o vreme crâncenă (și după cum se vede... sfânta Parascurva îi răsplătește cu ploi și un frig cumplit!). Nu pentru că asta va reduce numărul participanților. N-o va face. Dar vreau eu să am satisfacția aia demonică, atunci când voi vorbi cu oameni care s-au întors și suferă de pe urma frigului, să îi întreb de ce nu se duc să mai apeleze odată la sfântă, că poate îi vindecă. Că pe alea care au dat deja colțul nu mai am cum să le întreb. Chiar așa … Cât de proastă să fii, când te caută moartea acasă, tu să stai la frig, înghesuială și nemâncare, la coadă la ciolane? Dar asta e românia… Și babele astea tembele, vin an de an, tot mai bolnave și mai sărăcite la aceste oase... și nici una nu se vaită că ”și-a rezolvat problemele...”!
Da, știu, sunt parșiv. Dar așa sunt eu: îmi place să îi văd pe proștii incurabili cum se bălăcesc în propriul noroi și suferă pentru asta. Pentru că, în România noastră dragă, există o vorbă: „Prostia și domnia se plătesc!”.

sursa de inspirație: draculgol.wordpreee.com