Pagini

miercuri, 28 octombrie 2015

Isus a avut cumva girofar pe măgar, Nea Trafalete, futu-ți gâtu' mă-tii să-ți fut!



Cum mă Oprea, 1.500 de urgențe de la începutul anului? Ce-i bătaia asta de joc? Care o fi graba?

Nu, pe bune, ce e atât de urgent în viaţa ministrului de interne Gabriel Oprea ca să vâjâie cu 100-120 km/h prin oraş, cu antemergător, sirene şi girofaruri? E vreun război de care nu ştim, pe undeva prin vreun judeţ, ceva? Vreun cataclism în desfăşurare? Naşte în maşină şi trebuie s-ajungă la spital?

Caută planorul?

De fiecare dată când zboară pe roșu o coloană d-asta, își asumă un risc, să lovească pe cineva, să omoare pe cineva. Ce-i asta, vânătoare de prostime prin orașele României?

Dacă vreunul dintre noi nu respectă regulile de circulaţie, plăteşte o amendă sau riscă suspendarea carnetului, etc. De ce-ar putea încălca ministrul de interne legea fără să plătească?

Şi nici nu e singurul ciocoi, fireşte. E o invazie, o proliferare. E plin de parveniţi de stat care se dau prin ţară cu girofarul, în timp ce pulimea stă la semafor. Tot soiul de neica-nimeni care au pupat bucile potrivite şi au acum un birou printr-un minister, amantă pe bani publici şi maşină de serviciu cu poliţist la “fluidizare”, prin dispensă de la legea care stabileşte că numai 4 persoane au dreptul la coloană în România: preşedintele, prim-ministrul şi cei doi preşedinţi ai Camerelor.

Ieri a recunoscut şi Patriarhia, în sfârşit, ce ştia toată lumea: că PreaNenorocitulJegos Trafalet trece şi el pe roşu, ca toţi ceilalţi nesimţiţi, cu ausvais de la poliţie.

De ce ai nevoie, PreaNenorocitule, de girofar? Da’ unde te grăbeşti matale aşa, când ai toată veşnicia înainte? Ce, se-ncălzeşte coliva?

Sincer, PreaJegosule, crezi că Mântuitorul ar aproba comportamentul ăsta? Ce păstor eşti matale, care treci pe roşu şi o iei înainte când turma rămâne în urmă, ca proasta? Suntem prea nefericiţi ca să-ţi iertăm asta.

Ultima dată când am verificat (Marcu, 11.7) măgarul pe care a intrat Isus în Ierusalim nu era prevăzut cu girofar și sirenă, PreaNesimțitule.

Stăm ca tâmpiţii în trafic, pierdem timp, consumăm benzină, cheltuim bani şi nervi ca să se “fluidizeze” câte o coloană d-asta cu nesimţiţi prin faţa noastră. Oamenii au de dus copii la şcoală, părinţi la medic, trebuie să ajungă la serviciu la timp, ca să nu fie daţi afară, dar stau pe loc, că trec ciocoii. Plus că sunt atâția oameni plătiţi din bani publici care sunt implicați în mizeria asta. Zeci de polițiști care sunt luați de la treaba lor și trimiși în intersecții, să aștepte mașina câte unui mitocan dintr-ăsta, alții care, în loc să patruleze pe unde e nevoie de ei, ghidează prin trafic ciocoii care nu se-njosesc să stea la semafor…

Bă, da’ chiar nu vă e ruşine? Nu vă potoliţi odată? Ce vreţi, să vă dea lumea foc? Că eu aș prefera soluția asta, Nenorociților!