Pagini

joi, 29 decembrie 2016

Sunt şi ei oameni! 8 patimi îndurate de atei în perioada Sărbătorilor (sîc!)



• Ei nu trăiesc fericirea de a sta în frig prin noroi ca să cumpere brad şi pot pur şi simplu să-şi pună nişte luminiţe în geam;
• Ei nu vor simţi niciodată bucuria de a da bani preotului când vine cu icoana;
• Nu li se luminează ochii de credinţă când se scoală la 6 dimineaţa pe 25 decembrie pentru a merge la slujbă la biserică;
• Ei nu ajung la Urgenţe pentru că nu-şi distrug metabolismul şi ficatul ţinând post şi apoi îndopându-se, cum fac credincioşii;
• Când au invitaţi în perioada Crăciunului ei nu au plăcerea de a le pune caseta cu Hruşcă, ci le pun Slayer sau Sepultura;
• Ei fac sex în noaptea Crăciunului fără să fie binecuvântaţi de groaza că vor arde o veşnicie în flăcările iadului;
• Ei nu sunt pătrunşi de curiozitatea sfântă care îi îndreamnă pe creştini să se întrebe ce mama dracului e Viflaimul;
• Nu trăiesc bucuria de a primi SMS-uri precum “Fie ca inima ta caldă să topească zăpezile iernii, iar sloiurile de gheață să se transforme în lacrimi cristaline de fericire, alinând prin lumină şi dragoste sufletele cuprinse de melancolia sărbătorilor de Crăciun”.



sursa cu ”adaptări”: timesnewroman.ro

joi, 22 decembrie 2016

Patriarhoțul avertizează: Nu daţi bani colindătorilor! Acei bani se cuvin BORâților!



Supărat că prin oraşe umblă nişte indivizi certaţi cu legea, care le pretind enoriaşilor bani contra unor cântece dubioase, numite colinde, Patriarhoțul a decis să interzică orice formă de colindat, pentru că prejudiciază financiar biserica.

“Să clarificăm ceva. Doar BORâtura are dreptul să ia bani fără chitanţă pentru servicii religioase. Când daţi bani colindătorilor, furaţi BORâtura! Cu aceşti bani puteam să mai extindem seiful din Catedrala Muirii Neamului.”, a declarat furios Patriarhoțul Trafalet.

Pentru a preveni aceste furturi, în perioada sărbătorilor străzile vor fi monitorizate de preoţi Jegoși în civil, care dacă vor vedea colindători ieşind din case sau scări de bloc îi vor percheziţiona şi le vor confisca toţi banii pe care îi vor găsi asupra lor.



sursa cu ”adaptări”: timesnewroman.ro

luni, 12 decembrie 2016

Nea Trafalet e turbat... Elena Udrea o să-i ”toace” fondurile catedralei



Elena Udrea a afirmat, luni dimineață, că se retrage din politică, pentru o vreme, dezamăgită de rezultatele alegerilor parlamentare 2016. Fosta blondă de la Cotroceni nu a convins și a obțin în jur de 3.000 de voturi. Ea se va dedica vieții bisericești fiind bine știut că aceasta urmează cursuri de profil.

”Personal, o vreme mă voi retrage din atenția dumneavoastră. Îmi găsesc alte proiecte. Nu că în ultimii 2 ani am făcut cine știe ce politică. O să îmi găsesc un proiect privat, eventual la Catedrala Muirii Neamului în care să fac lucruri mărețe pentru mine!”, a spus Elena Udrea, luni dimineață.



sursa cu ”adaptări”: sokant.ro

vineri, 9 decembrie 2016

Hoţul care a furat 344.000 lei de la mânăstirea Paserea, identificat: e chiar Patriarhoțul



Făptaşul a fost dibuit! Poliţiştii care analizează furtul de la Mânăstirea Paserea au găsit imediat suspectul: Patriarhoțul Trafalet! Poliţiştii spun că Patriarhoțul a acţionat la pont. Un călugăr turnător l-a informat că stareţul are bani şi i-a spus şi unde îi ţine. Urmarea a fost firească pentru unul din marii hoţi ai României. Patriahoțul l-a convocat pe stareţ la Bucureşti, ca să nu fie în chilie, şi peste noapte a dat spargerea.

”La faţa locului au fost găsite urme de la roţile unei enorme limuzine Mercedes. Acesta a fost primul indiciu. Patriarhoțul a spart geamul cu toiagul lui de aur, a intrat în chilie şi a sustras banii. Şi-a agăţat straiele într-un ciob şi a lăsat o bucată de mantie cusută cu aur”, explică poliţistul care conduce ancheta în dosar.

Patriarhoțul nu a comentat acuzaţiile, precizând că el oricum are imunitate. În schimb, a spus că e bine că banii au fost furaţi, pentru că stareţul avea de gând să-i folosească în scopuri deloc ortodoxe. Avea de gând să facă donaţii pentru nişte oameni sărmani şi pentru un cămin de copii, fapt considert inacceptabil de către BORâtură: “La săraci nu trebuie să le dai bani, că-i înveţi prost. Toţi banii trebuie să ajungă la Catedrală!”, a spus Patriarhoțul



sursa cu ”adaptări”: timesnewroman.ro

marți, 6 decembrie 2016

”dumnezeu esta bun...”



O știre ce se vrea acum să producă audiență pe posturile TV (cam toate posturile).
Este vorba de ”evenimentul” ce s-a produs în satul Vutcani din jud. Vaslui. Un băiețel de 6 ani, a devenit ”erou” local după ce a reuşit să-şi salveze surorile mai mici din casa cuprinsă de flăcări în ajun de Moş Nicolae.
Cred că știți ”știrea”... nu o mai repet!
Eu altceva vreau să vă arăt:
În știre se vorbește că...: dumnezeu i-a dat putere să-și ia surorile mai mici ca el și să le salveze din fața focului!

Bă, sunteți nebuni? ”dumnezeu i-a dat putere...”?
NU BĂ CRETINILOR... dumnezeu LE-A ARS CASA (cocioaba)... ȘI I-A LĂSAT PE DRUMURI ÎN PRAGUL IERNII!
ĂSTA-I ADEVĂRATUL dumnezeu, DACĂ ÎN FELUL ĂSTA GÂNDIȚI... CRE(Ș)TINILOR! ESTE UN CRIMINAL ÎN SERIE...


sâmbătă, 3 decembrie 2016

isus, inventat de imperiul roman pentru manipularea si asuprirea popoarelor.



isus, acest sinistru personaj, inventat de evreii Flaviani ce au ajuns conducători ai Romei, astfel ca Imperiul Roman să poată manipula și asupri popoarele cucerite, îngenunchiate, iar jefuirea lumii să se facă cu minime cheltuieli de război (în comparație cu costurile masive ale războiului tradițional; banii fiind subiect sensibil la evrei…).

vineri, 2 decembrie 2016

dumnezeu este român!



Simt că lipsește ceva la parăzile de 1 Decembrie.

Avem Armata, care a defilat și anul ăsta, băieți spătoși, cu uniforme frumoase și cu toate armele de luptă, pe pământ și în aer. Îmi crește inima, adică mi se hipertrofiază și mai mult ventriculul stâng când îi văd, dar am și o mică temere – să nu fie invers, tehnica militară terestră în aer, iar aia aeriană, la pământ.

Dar dacă tot preamărim lupta de Ziua Națională, de ce nu iese la defilare și BORâtura? Nu e ea alături de Armată în încrederea populației? Nu luptă sfinții părinți jegoși zi și noapte, nu ca soldații, câte-un război din an în paște, împotriva Necuratului, a Nefârtatului, a lui Ucigă-l Crucea? Care nu se întrupează numai în atei și sectanți, dar își bagă coarnele, coada și ochiul euroi chiar în clerul ortodox, de la popă la vlădică.

Cei ce fură milioane, au costume și SUTANE...!

Poezia lui Celentano a încheiat episodul special din Las Fierbinți, dedicat zilei de 1 Decembrie. Textul cu un mesaj emoționant a fost scris chiar de... Celentano. Mai exact, de actorul care îl joacă pe Celentano din Las Fierbinți, Adrian Văncică. Și ca totul să fie super realist... Celentano a recitat poezia... unui public inexistent! Așa cum e și-n viață! NU TE ASCULTĂ NIMENI!

marți, 29 noiembrie 2016

Jaf de 100.000 € la Mănăstirea Pasărea. Cu ”ajutorul lui dumnezeu”, desigur!


Polițiștii ilfoveni sunt pe urmele unor hoți care au jefuit un călugăr al Mănăstirii Pasărea, din județul Ilfov, monah pe care l-au lăsat fără vreo 100.000 de euro. Banii, despre care Costel Slabu spune că erau economii de familie, au dispărut ca și cum n-ar fi fost chiar de sub patul său din chilie, acolo unde erau ținuți în mare secret de o bună perioadă de timp.

Taina averii călugărului Calinic – nume pe care Slabu și l-a luat după ce a îmbrăcat haina monahală -, s-a risipit în chip misterios, iar oameni fără frică de dumnezeu au căzut în păcat și, la ceas de seară, i-au călcat modesta chilie. Cum a fost posibil ca necuratul să-și bage coada în treburile sale păzite cu sfințenie, nici monahul nu înțelege prea bine.

marți, 22 noiembrie 2016

S-a aflat adevărul: Catedrala Neamului e de fapt buda din fundul curţii Casei Poporului



Visul lui Ceaușescu e pe cale să fie realizat. Lângă Casa Poporului se finalizează una din dependințele esențiale într-o gospodărie românească: buda din fundul curții. Arhitecții susțin că buda nu se face chiar așa simplu, ci cu cap. Așa că au luat în calcul faptul că 80% din români sunt ortodocși, și de aceea buda are forma unei catedrale nesimțite.

”Puțini știu, dar în Casa Poporului nu există toalete. Așa a fost gândită, cu budă în fundul curții. Din păcate, a venit Revoluția și buda n-a mai fost finalizată. Asta încearcă statul să facă acum, să repare una din marile probleme ale țării. Și, evident, asta înseamnă o cheltuială mare. Dar ce-ar vrea săracii ăștia? Să mă duc la toaletă la vila de lux în care sunt cazat? N-ați văzut ce aglomerație e prin oraș din cauza bicicliștilor nesimțiți?”, a declarat un parlamentar.

Casa Poporului e departe de a fi finalizată. Pe lângă budă, se va face și un Grajd al Poporului, pentru care va trebui demolat un sfert din București, ca să aibă loc. Din păcate pentru pasionații de natură avem și o veste proastă. În zona Deltei Văcărești urmează să fie amplasate Cotețele Poporului, și zona va fi asanată și betonată.



sursa cu ”adaptări”: timesnewroman.ro

duminică, 20 noiembrie 2016

Fostul călugăr homosexual bolnav de SIDA, arestat preventiv...



Cine sunt ”prea-sfinții părinți”???
E simplu de demonstrat! Sunt Curvari, Homosexuali, Pedofili, Evazioniști, Bandiți, Mafioți, Criminali...
Asta e religia și desigur așa sunt și slujitorii ei: JEGOȘII, fie ei BORâți, fie ei de alte spețe! NIȘTE CREATURI PARAZITARE, CARE NU MUNCESC DAR HUZURESC ÎN LUX.
IAR STATUL ȘI INSTITUȚIILE ABILITATE SĂ MENȚINĂ ORDINEA ÎN SOCIETATE... TAC ȘI ÎNCHID OCHII...!


Vând urgent antica și renumita Trilogie ”Adevăruri despre Biblie”...

vineri, 18 noiembrie 2016

Patriarhoțul Trafalet condamnă Black Friday



Black Friday e o sărbătoare păgână, care erodează însăşi fibra credinţei noastre ancestrale! Cel puţin aşa susţine Patriarhoțul Trafalet, care i-a mustrat aspru pe românii atraşi de mirajul reducerilor, dar mai ales pe vânzătorii dispuşi să scadă preţurile în această zi.

“E împotriva a tot ce susţinem noi să laşi din preţ. Dacă o lumânare costă 50 de bani, tot 50 de bani o să coste până vin cei patru călăreţi ai Apocalipsei, şi ălora o să le cerem cotizaţie!”, a tunat ÎnaltPreaÎmbogățitulMaiMultDecâtArTrebuiSăFie... Nea Trafalet, vizibil nefericit.

“În calendarul nostru strămoşesc nu există nici sfântul Discount, nici arhanghelul Promoţie. Cu toate astea, înşelaţi de draci şi de Occidentul pervers, românii uită reperele sacre ale religiei noastre şi încep să întrebe: ‘da' o reducere nu faceţi?’, ‘Tot 50 de bani o să fie şi mâine?’, ‘Dacă iau două, primesc una gratis?’”

“Vă puteţi imagina aşa ceva? Cuvântul Fiarei, ‘gratis’, rostit de cineva care se pretinde enoriaşul nostru?”, a adăugat ÎnaltPreaÎmbogățitulColonelSecurist Patriarhoțul Trafalet șeful BORâturilor, frecându-şi mâinile de evlavie. “Cât despre negustori, dacă s-au lăsat pradă ispitei şi au lăsat din preţ, doar o donaţie consistentă le poate spăla păcatele!”



sursa cu ”adaptări”: timesnewroman.ro

C.T. Popescu despre pedofilul Teodosie: Gaşca asta are un mesaj precis



În mijlocul a 30 de preoţi. Aşa s-a prezentat, din nou, arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, la sediul Poliţiei din Constanţa, în cadrul controlului judiciar. Reprezentanţii Arhiepiscopiei spun că alaiul de preoţi este necesar, după ce prelatul ar fi fost agresat verbal şi fizic. De data aceasta, liniştea înaltei feţe bisericeşti a fost vegheată şi de un echipaj al poliţiei. „Gaşca asta are un mesaj precis: nu vă atingeţi de această sectă a noastră!”, a comentat jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

duminică, 13 noiembrie 2016

Vorbele mele devin REALITATE! Mănăstirile COLCĂIE de HOMO și LESBI!



Orgii homo, corupție în rândul episcopiilor, tăcerea complice și interesată a conducerii Bisericii Ortodoxe Române! Sunt dezvăluirile cutremurătoare cuprinse într-un mesaj-Armaghedon trimis mai multor redacții de către un grup intitulat „Dumnezeul Românilor”. Mesajul, care pare extrem de bine documentat, face vorbire despre diverse cazuri de corupție din episcopiile din mai multe județe, despre cazul scandalului uriaș de la Mănăstirea Gura Motrului, când mitropolitul de atunci al Olteniei, actualul mitropolit al Moldovei, ÎPS Teofan, a fost nevoit să decimeze „populația” de călugări homosexuali. Însă nu numai mănăstirile de călugări sunt lovite de păcatul „pidosniciei”. Și mănăstirile de călugărițe sunt cuiburi de păcate. Vom prezenta, în mai multe episoade, acest mesaj-Armaghedon cu dezvăluiri cutremurătoare.

Patriarhoțul vrea să interzică preoţilor să se căsătorească, pentru că femeile le toacă banii



Coaliția pentru Familie i-a dat o idee! Patriarhoțul e de părere că nici preoții n-ar trebui să se mai căsătorească, pentru că se știe că femeia tradițională e risipitoare și toacă bani. Nevoile bisericii sunt mari, și fiecare bănuț contează! E stupid ca preoții, care adună bani ca albinele pentru Patriarhoț, să-i arunce pe tâmpenii, precum neveste sau familii.

”Când un preot se însoară, înseamnă că îi trebuie casă mai mare, deci mai multe cheltuieli. Apar și copiii, deci alți bani aruncați, și numai femeia e de vină! E mult mai eficient să locuiască preoții singuri în garsoniere, sau în internate de popi, toți la comun. Și dacă au nevoi trupești, să și le satisfacă între ei, pentru că între preoți e permis. Le dau eu o afurisenie și o amendă”, susține ÎnaltPreaÎmbogățitulColonelSecurist Patriarhoțul Trafalet.

PreaFericitulMaiMultDecâtArTrebuiSăFie... Nea Trafalet spune că ideea lui poate fi ușor înscrisă în Constituție, și preoții căsătoriți deja vor fi divorțați din oficiu: ”Biserica a pierdut miliarde din cauza soțiilor de preot. Corect ar fi ca acestea să dea niște bani la catedrală, ca să le iertăm”, a mai spus Patriarhoțul.



sursa cu ”adaptări”: timesnewroman.ro

marți, 8 noiembrie 2016

Răspunsurile mele la articolul ”10 semne că eşti ateu degeaba”



Articolul l-am preluat de pe un blog (avarvarei.ro) și vreau să dau răspuns la acele ”10 semne” pe care autorul le consideră ca fiind ”semne că ești ateu degeaba”!!! Pentru că... sunt chiar foarte ușoare! Sîc! 
Și acum articolul...:

Nu mai crezi în Moş Crăciun şi în Isus Cristos? Bravo! Ai făcut un mare pas înainte spre maturizare. Dar asta nu te face superior tuturor celorlalţi oameni. S-ar putea să ai şi tu nişte convingeri iraţionale. Iată câteva indicii:

1. Crezi că toţi credincioşii sunt proşti.
Ai impresia că toţi cei care cred în religie sunt nişte oi retardate. Scrii “cre(ş)tin” în loc de “creştin”. Visezi să arzi biserici şi să interzici religia. Nu scapi nicio ocazie de a te lăuda cu cât de deştept eşti tu şi cât de ilogici şi fraieri sunt cei care au convingeri mistice. Nu contează că ai şi tu părinţi, rude sau prieteni religioşi. Sunt nişte idioţi şi ăia. Nu are importanţă că au existat mari personalităţi în istorie care au facut mult bine umanităţii şi care erau credincioase. Au fost şi aceia nişte imbecili. Nu se compară cu tine, tu eşti tare pe Facebook.

Răspunsul meu: 
CORECT!!!
Doar că părinții și rudele mele NU SUNT RELIGIOȘI...! Prietenii NU sunt ”bisericoși” cu toate că vorbesc cu ”doamne ajută” sau ”doamne ferește”... pentru că așa s-a împământenit treaba asta în limbajul românesc!

BOR cheamă la resfințit, mașinile care nu frânează în 5 metri la 130km/h pe ceață

Departamentul de investigații auto al BORâturilor a transmis următorul comunicat:

“De vină pentru accidentul în lanț de la Autostrada Soarelui este neadaptarea la condițiile meteo a obiectelor de cult atârnate de retrovizoare.
Codul Rutier al Bisericii spune clar că, pe ceață, cele 5-7 cruci agățate la retrovizoare sunt practic inutile dacă nu le dublezi cu o iconiță cu Fecioara cu pruncul.
De asemenea, pe bord trebuie aprinsă și așa-numita lumânare de ceață, găsibilă în rețeaua de biserici a BORâților la prețul de 5 lei bucata. Totuși, pentru orice eventualitate, admitem că s-ar putea să fie probleme și cu sfințirea tehnică obligatorie, care se face un pic cam rar.
Începând de astăzi, sfințirea tehnică va fi obligatorie trimestrial, pentru că fiecare anotimp are vicisitudinile lui meteorologice. Iarna nu-i ca vara, ceața nu-i ca poleiul, Crezul nu-i ca Tatăl Nostru.”



sursa cu ”adaptări”: kmkz.ro

luni, 7 noiembrie 2016

În genunchi e cea mai corectă poziție...! Nu o spun eu... o spun Jegoșii de BORâți...!

Despre ceremonii - în biserică, în afara ei, religioase și de alte feluri



M-am hotarât să scriu astăzi despre ceremonii.

De ce?

Pentru că o parte mare a clienților mei caută în această perioadă un preot ortodox dispus să țină ceremonia în aer liber. Iar eu vreau să vă împărtășesc părerea mea despre acest fenomen, poate vă va ajuta la luarea unei decizii în acest sens.

În primul rând, ca preambul și ca să fiu mai bine înțeleasă, aș vrea să menționez că îmi displace profund inflexibilitatea Bisericii Ortodoxe Române, în general, coruptibilitatea slujitorilor ei, precum și felul în care încearcă să se implice în probleme civile. Cine mă cunoaște îndeaproape știe ce părere am despre toate aceste lucruri – și tocmai de aceea cred că merită să citiți în continuare acest articol.

duminică, 6 noiembrie 2016

Patriarhoțul Daniel era să se înece la Therme Bucureşti



Cod Roșu de înec la Therme București. Patriarhoțul Trafalet era să moară înecat pe fundul piscinei centrale, unde văzuse 50 de bani și, firesc, se scufundase după ei. Crucea imensă de aur de la gâtul șefului celei mai mari societăți de evaziune fiscală, Biserica, l-a țintuit pe fundul piscinei, și doar intervenția salvamarilor a evitat o tragedie.

Patriarhoțul a fost scos din apă ținând în mână moneda, de care n-a vrut să se despartă nici când a fost resuscitat și l-a lovit pe medicul de la SMURD cu toiagul, înjurându-l de mamă pentru că i-a zgâriat crucea.

Patriarhoțul și-a revenit la scurt timp și a fost văzut furând bani din vestiarele altor români veniți la Therme, pe motiv că ”nevoile BORâturilor sunt mari, avem sute și sute de lăcașuri de construit, ca să nu mai vorbesc despre Catedrala Muirii Neamului. În mod normal n-ar trebui să fie numit furt când iau eu, pentru că eu iau pentru dumnezeu, care le-a dat acești bani și acum îi ia înapoi”, a spus Patriarhoțul.



sursa cu ”adaptări”: timesnewroman.ro

miercuri, 2 noiembrie 2016

Supranenorocitul Trafalet a ajuns în pragul disperării !!



PreaFericitulMaiMultDecâtArTrebuiSăFie... Nea Trafalet este supărat pe noi, pe oameni în general. El ne-a acordat un interviu în fața umilei sale case, și a umilei sale mașini.

“Sunt indignat deoarece credincioșii nu mai dau pe la biserică si aleg să se roage acasă. Da înteleg, este un mod bun de rugăciune, dar în cutia milei cine mai donează?
Cu ajutorul căror bani ne mai putem cumpăra niște autovehicule nu prea cunoscute si ieftine numite Mercedes care depășesc cu puțin umila suma de 100.000 de euro? Din banii cui ne mai putem construi noi vile de milioane de euroi?
Așa că am decis să oferim un abonament la biserică la lună deoarece la soare nu se putea, acesta costând doar 200 de lei pentru adulți si 100 de euro pentru copii. Avem și o ofertă specială: la două înmormântări plătite, a treia primește o reducere de 1%. Nu mai construiți atâtea spitale, că spitalul vindecă doar trupul, şi de ce să dai mită la doctori când preoții acceptă oricând o mică atenție?
Mai bine construim mai multe biserici ca să vină oamenii să doneze și să facem și mai multe biserici, să putem avea și noi un trai decent, că e foarte greu de trăit în Romania”
relatează ÎnaltPreaÎmbogățitulColonelSecurist Patriarhoțul Trafalet.



sursa cu ”adaptări”: etroll.net

Știința vs. religie & isus & dumnezeu cel criminal

luni, 31 octombrie 2016

Preotului-cămătar din Ardeal condamnat la închisoare cu executare



Fostul preot Ioan Boja a primit decizia definitivă din partea Curţii de Apel Oradea după şase ani de procese, acesta fiind acuzat de cămătărie şi înşelăciune. (n.r.: Doar el??? Ceilalți Mafioți din BORâtură... nu???)

O vorbă din popor spune: „Să faci ce zice popa, nu ce face popa”, asta şi pentru că multe persoane îmbracă haina preoţească tocmai pentru influenţa şi puterea pe care aceasta i-o conferă, precum şi respectul pe care îl primeşte din rândul comunităţii, fără a face nimic în plus pentru a-l câştiga. Girul hainelor preoţeşti i-a făcut pe mulţi oameni ai domnului să devieze de la cele sfinte şi să aibă o viaţă mai plină de păcat decât a enoriaşilor pe care trebuiau să îi aducă pe calea cea dreaptă.

Școala din țările civilizate super-dezvoltate și școala din Republica Bananieră Română

Condițiile în care se face ȘCOALĂ în Japonia...



Condițiile în care se face ȘCOALĂ în România...

Se pare că italienii ăștia nu prea pupă oase de mort și igrasiile/pișații cu chip ”sfânt”!


duminică, 30 octombrie 2016

dumnezeu mai ”binecuvântează” încă odată pe credincioși... A mai dat un cutremur!



Băi cre(ș)tini - nu pot spune nici ”stimați” și nici ”dragi” ci doar ”Băi”... - iată că nemernicul pe care-i iubiți și îl venerați (acest criminal numit ”dumnezeu”), la care vă rugați și îl pupați pentru sănătate și fericire... omoară în continuare tot ce vrea!
Azi a mai zguduit pământul încă odată în Italia. Noi îi spunem la acest lucru ”cutremur”... voi îi spuneți ”voia lui dumnezeu”...! Hai Sictir!
Acest Pământ pe care voi ziceți că l-a creat și l-a înzestrat! Un alt Hai Sictir!
Dacă criminalul vostru dărâmă inclusiv biserici și mănăstiri... chiar nu vă dă de gândit acest lucru?
Nu desigur!
Hai fugiți și mai pupați niște oase de mort... că oricum criminalul acesta vă v-a omorî și pe voi ca pe puii de găină amărâți!
Hai Sictir!


vineri, 28 octombrie 2016

11 copii au ajuns la spital, după ce au mâncat la hramul bisericii (drept binecuvântare!)



Unsprezece copii cu vârste între 6 și 11 ani, din localitatea brăileană Mărașu, situată în Insula Mare a Brăilei, au ajuns, joi seară, la spital, cu toxiinfecție alimentară, după ce au mâncat la hramul bisericii din sat.

Elevii împreună cu cadrele didactice de la școala cu clasele I-VIII din Mărașu au mers joi la prânz la hramul bisericii din localitate, unde au stat la masă, iar seara 11 dintre copii au acuzat dureri de stomac și vărsături, motiv pentru care părinții lor au sunat la 112.

Potrivit informațiilor oferite de dr. Florin Ștefan de la Serviciul Județean de Ambulanță, la fața locului au fost trimise trei ambulanțe, care i-au transportat pe copii la spital, aceștia fiind internați la secția de boli infecțioase a Spitalului Județean Brăila.

Secretara școlii din Mărașu, Carmen Trifan, a postat pe o rețea de socializare că la hramul de sfințire a bisericii au participat 150 de adulți, între care și toate cadrele didactice din școală și peste 110 elevi.

În acest caz a fost declanșată o anchetă pentru a se stabili cauzele care au dus la internarea celor 11 elevi din școala cu clasele I-VIII din Mărașu.



sursa: libertatea.ro

marți, 25 octombrie 2016

Lua-v-ar DNA-ul de popi! IPS Teodosie şi cele 10 porunci


Există popi și există părinți. Există nenorociți în rochii bisericești de duminică, drapate cu aur, și există duhovnici. Există mizerabili care se folosesc de numele lui dumnezeu și există oameni cu har de la dumnezeu. Există hoți ce jecmănesc și ultimul ban de la săracii disperați și există vindecători de suflete.

Ne oprim la prima categorie, cea a hoților care duc în derizoriu credința și care, din păcate, sunt interfața cu religia aruncând asupra Bisericii Ortodoxe Române o pată de noroi: Înalt Prea Sfințitul Teodosie. Cine dracu' i-o fi zis lu' ăsta Înalt Prea Sfințit?!? Voi vă dați seama în ce lume aberantă trăim dacă un popă care fură, cere șpagă, a colaborat cu Securitatea și înșeală e numit Înalt Prea Sfințit? Dar un medic care salvează vieți cum trebuie numit? Dar un om care merge la muncă de la 7 dimineaţa la 10 seara cum trebuie numit? Dar mamaia aia care vinde zarzavat în piață și moare de frig ca să le dea ceva nepoților la facultate cum trebuie numită? Dacă un hoţ e prea sfințit, atunci noi, oamenii buni, care nu furăm, nu dăm în cap, nu am obținut ilegal 300 de mii de euro din bani europeni, nu am luat mită de la angajații noștri ca să le plătim salariile, atunci noi cum ar trebui să ne numim? dumnezeu?

luni, 24 octombrie 2016

Șpagoveanu... dumnezeul care o să stea la pușcărie...!



Să revenim la Șpagoveanu... ăla care lua bani din orice... fără să creadă că va da socoteală vreodată... pentru că se considera... dumnezeu!
Și acum dumnezeu dă cu subsemnatul la DNA și sper să nu fie ultima instituție care dorește să-i pună cătușele și să-l trimeată la bulău pentru mulți-mulți ani! (și zic așa cum se zice în popor - ăsta îndobitocit - ”doamne ajută”!)
Și atunci mă întreb:
UNDE E dumnezeul ĂLA CARE LE FACE PE TOATE SĂ FIE BINE!

vineri, 21 octombrie 2016

Domnule Iohannis... la noi în țară NU EXISTĂ FANATISM RELIGIOS! Iată DOVADA!



Eu cred pur și simplu că și păsărelele și ”păsăricile” își fac cuiburi blagoslovite și sfințite cu apă de la robinet cu tămâie și lămâie... și se închină la toate icoanele, petele de pișați ce par a fi chipul lui isus sau a lui Arsenic Moca și ciugulesc ușurel firimituri din moaștele sf. Parascurva...!
Pe bune...!


Să mori tu, părinte Jegos?



Un popă de prin Ardeal (cică mitropulitul Laurențiu Streza, deci bănuiesc că unul important, nu știu cum e la ăștia cu gradele și nici nu mă interesează) a redactat o așa-numită ”pastorală” (don’t even ask) în care înfierează ”desfrânarea care a devenit nota generală a televiziunilor ș.a.m.d.”, știți voi, discursuri de astea sforăitoare de popi Jegoși în aparență extrem de virtuoși. Textul a fost repejor preluat de mai mulți labagii de prin presă care țineau post nu doar de carne, lapte și muie, ci și de Capatos, Măruță și domnu Dan. Dar despre ipocriții din popor am tot discutat și-o s-o mai facem. Să ne oprim de data asta asupra părintelui Streza, acest apologet al lui hristos cu nas mare și meclă de valutist, care își încheie apoteotic învățămintele: ”Avem oare dreptul să mai cerem de la dumnezeu o soartă mai bună pentru copiii noştri, dacă noi înşine nu ne străduim să le fim modele de înfrânare şi de virtute?”

miercuri, 19 octombrie 2016

Patriarhoțul Trafalet suparat pe Gigi Becali: „Cum să donezi 100 milioane € unui spital”?



Patriarhoțul Trafalet se simte de-a dreptul jignit de gestul lui Gigi Becali care a decis sa doneze 100 milioane € pentru construirea unui spital.

„Credeam că e ca noi, omul lui dumnezeu, dar se pare că ține mai mult cu medicii ăia șpăgari care au impresia că salvează vieți. Oamenii bolnavi sunt vindecați numai prin dumnezeu, în funcție de donațiile făcute la BORâtura noastră, cont BOR09293818423, sau SMS cu ”Donez” la 0666. Cu banii respectivi ar fi putut construi 10 biserici la care oamenii să poată veni și dona. Astfel ar fi fost salvate mai multe vieți” a declarat patriarhoțul.

„Am uitat să precizez că donațiile se pot face și prin PayPal la adresa de e-mail cutiamiilei@gmail.com” a adaugat acesta.



sursa cu ”adaptări”: trolosport.ro

Oare se ducea la Moaștele sf. Parascurva sau se întorcea ”plin de lumină sufletească”?


marți, 18 octombrie 2016

BORâturile își încarcă buzunarele cu bani. Cum se vând parohiile din București



Afacerile BORâților ies la iveală și anunță un val de proteste din partea preoților jegoși, care s-au săturat să plătească tribut mai marilor Bisericii. În timp ce preoții se chinuie să-și achite datoriile către BORâtură, enoriașii sunt nevoiți să supraviețuiască la limita sărăciei. Biserica a ajuns să-i împovăreze pe cetățeni și să-i oblige să plătească tot felul de taxe sau să cumpere diferite produse ale BORâturilor.

Arhiescrocul Tomisului, turnat la DNA de către Patriarhoțul Trafalet



Patriarhoțul Trafalet a ținut să le transmită azi un mesaj dur și fără echivoc tuturor subalternilor din corporația pe care o conduce, BORâtura: cine mai ia șpagă și n-o dă mai departe, adică către el, va avea de suferit. A aflat-o acum Arhiescrocul Tomisului Teodosie Spăgoveanu, care a fost turnat la DNA chiar de către Patriarhoț.

”A luat șpăgi și le-a păstrat pentru el”, a tunat azi Patriarhoțul Trafalet. ”Chiar și la sume mici, are datoria să-mi dea mie 50% din șpagă. Pentru că așa se fac banii, luând câte puțin de la cei mulți. El însă m-a sfidat, nu mi-a dat nimic, ceea ce practic înseamnă că și-a băgat mâna în bununarul meu larg și m-a furat. Or, așa ceva nu pot tolera.”

Arhiescrocul Tomisului i s-a desfăcut deja contractul de muncă cu BORâtura, pentru ca mesajul transmis de Patriarhoț să fie clar pentru toți subalternii săi. ”Dacă nu-l dădeam afară riscam ca și alți Jegoși să înceapă să ia șpagă doar pentru ei, fără să-mi dea mie nimic. Doamne ferește, nici nu vreau să mă gândesc la tragedie financiară ce se putea întâmpla”, a precizat Patriarhoțul Trafalet.



sursa cu ”adaptări”: timesnewroman.ro

luni, 17 octombrie 2016

ASTFEL DE OAMENI EXISTĂ, SE ROAGĂ, VOTEAZĂ ȘI... NE FAC VIAȚA DE CĂCAT



- Cum arată dumnezeu?
- Cu barbă maică, cu barbă... așa cum l-am văzut la televizor!!!

Medicii REPARĂ toate minunile binecuvântate de dumnezeu & Co.



La Centrul Medical Montefiore din Bronx, NY, s-a efectuat o operație de succes, prin separarea a doi noi-născuți (băieți) siamezi în zona capului.

Părinții acestor doi gemeni siamezi, pe numele lor Nicole (31 de ani) și Christian (37 de ani) McDonald și-au botezat copiii astfel:
Jadon (jay-den) ceace înseamnă ”God has heard” (adică ”Dumnezeu a auzit”) și respectiv Anias (A-nye-us) ceace înseamnă ”God has answered” (adică ”Dumnezeu a răspuns”).

Frumos, nu?

După o operație de 20 de ore, pregătită cu minuțiozitate luni de-a rândul, medicii Centrului Medical au reușit să REPARE BINECUVÂNTĂRILE lui dumnezeu!

Nu am dreptate măi cre(ș)tini?

miercuri, 12 octombrie 2016

Interviu cu moaște - mesaje pentru credincioșii cre(ș)tini


Scandal la moaștele ”sfintei” Parascurva... și o solicitare pentru Min. Sănătății...!



Doresc să solicit MINISTERULUI SĂNĂTĂȚII... SĂ NU CUMVA să trimeată echipaje de la Ambulanță la mizeria asta numită ”pelerinaj la moaștele sf. Parascurva” ca să acorde tratament de urgență pentru toți idioții care se calcă în picioare și se omoară la coadă... ca să pupe oase putrezite ”pentru sănătate, maică!”
Lăsați-i să le dea Parascurva sănătate cu carul până crapă!


Astfel de oameni există, se roagă, votează și... ne fac viața de căcat



Întrebare:
- Ce sunt moaștele? Știți ce pupați? Ce e în cutia aia?
Răspunsuri:
- Moaștele sunt ăăăă... (30 de secunde tăcere) ceva la copiii mici când se nasc la botez ceva...!
- Pupăm un schelet care nu putrezește...! (?!?!?!?!?!)
- Pupăm pentru că pupă toată lumea!
- A fost foarte bine! A fost cu mămăligă, cu fasole cu ciolan, cu palincă, cu...
- A fost bine, desenați...
- Am pupat degeaba moaștele, că numai belele am avut...!


luni, 10 octombrie 2016

Începe pelerinajul la Sf. Parascurva



Începe Olimpiada Moaștelor! Magazinele Decathlon gem de bătrâni, veniți să-și cumpere genunchiere pentru tradiționalul pelerinaj la Parascheva. Mai sunt câteva ore și toți boșorogii își pun în valoare atuurile. Cei mai șmecheri ”împrumută” genunchierele nepoților, iar profesioniștii vin echipați cu armură completă de skateboarding și își fac loc cu cotierele spre raclă.

”E al 62-lea an în care vin, dar mă consider abia o începătoare. Mă uit cu jind la colegii mai experimentați, care fac tot traseul de acasă până la moaște în genunchi, fără genunchiere. Au rotule de beton!”, spune Pompilia F. din Suceava.

”Au venit și călugări Shaolin, să ne întrebe cum ne antrenăm. Eu, în afară de 20.000 de mătănii în fiecare săptămână, nu prea am alte antrenamente!”, povestește Marietta D. care are peste 30 de pelerinaje sub broboadă.

Pentru a avea energie la pelerinaj, bătrânii fac carboloading cu anafură. Unii mănâncă până la 3 kg pe zi, ca să aibă forță să se înghesuie când coada ajunge la 400 metri de moaște și începe sprintul spre pupat.



sursa cu ”adaptări”: timesnewroman.ro

luni, 3 octombrie 2016

Românii sunt așa de înapoiați, că încă se închină la dumnezeu nu la Arsenic Moca



Parcă trăiesc în Evul Mediu! Locuitorii unui sat din Apuseni sunt complet rupţi de civilizaţii, având aceleaşi obiceiuri ca acum sute de ani. Ei încă se închină la un zeu acum uitat, numit dumnezeu, pe care oamenii normali l-au înlocuit de mult timp cu un sfânt legionar, precum Moca sau Stănicoaie.

"Nu e nicio diferenţă între ei şi triburile africane din Congo, se roagă la acelaşi dumnezeu. La noi, până şi taximetriştii au exclusiv icoane cu Arsenic Moca. E ruşinos să ne numim români atât noi cât şi aceşti păgâni care se roagă la isus, la maica domnului şi la dumnezeu, de parcă am fi pe vremea lui Mihai Viteazu", spune Robert Acrişor, teolog.

Pentru fărădelegile lor, aşa-zişii credincioşi ortodocşi, care au înţeles prost credinţa, refuzând să se închine la sfântul Moca sau la Cuviosul Papacaca, au fost amendaţi de BORâtură şi li se va refuza dreptul de a fi îngropaţi în cimitir, pentru că acolo locurile sunt rezervate pentru adevăraţii credincioşi, care se roagă doar la sfinţi moderni, ale căror icoane nu sunt pictate, ci sunt fotografii eventual trucate.



sursa cu ”adaptări”: timesnewroman.ro

duminică, 2 octombrie 2016

Copiii care nu fac religie în școli vor crede că la Biserică e gratis!



Patriarhoțul Trafalet avertizează părinţii care nu-şi înscriu copiii la ora de religie că în timp consecinţele ar putea fi grave pentru bugetul BORâturilor. Patriarhoțul spune că degeaba cotizează părinţii de Bobotează, Crăciun, Paşti şi aşa mai departe, dacă nu asigură Jegoasei Biserici un venit constant, de-a lungul a zeci de ani, prin îndoctrinarea copiilor.

“Copiii ar putea crede că la Biserică vii aşa, cu mâna goală, când ai chef să te rogi. Greşit! Trebuie să vii des, să vii cu bani şi cu bani mulţi! Ori asta nu i se poate fixa copilului în minte decât la ora de religie”, a spus Patriarhoțul Trafalet.

PreaFericitulMaiMultDecâtArTrebuiSăFie... Nea Trafalet, le-a reamintit părinţilor că mai au doar câteva zile pentru a-şi înscrie copiii la religie, în caz contrar existând riscul ca preoţii Jegoși să se apuce în viitor de o muncă reală, lucru care le-ar afecta serios burţile. „Respingem din start ideea că Jegoșii ar trebui să muncească. Sperăm ca părinţii să înţeleagă că membrii BORâturii trebuie să lenevească pe banii lor şi ai copiilor lor. Aşa să ne ajute dumnezeu!”, a mai declarat ÎnaltPreaÎmbogățitulColonelSecurist Patriarhoțul Trafalet.




sursa cu ”adaptări”: timesnewroman.ro

marți, 6 septembrie 2016