Polițiștii ilfoveni sunt pe urmele unor hoți care au jefuit un călugăr al Mănăstirii Pasărea, din județul Ilfov, monah pe care l-au lăsat fără vreo 100.000 de euro. Banii, despre care Costel Slabu spune că erau economii de familie, au dispărut ca și cum n-ar fi fost chiar de sub patul său din chilie, acolo unde erau ținuți în mare secret de o bună perioadă de timp.
Taina averii călugărului Calinic – nume pe care Slabu și l-a luat după ce a îmbrăcat haina monahală -, s-a risipit în chip misterios, iar oameni fără frică de dumnezeu au căzut în păcat și, la ceas de seară, i-au călcat modesta chilie. Cum a fost posibil ca necuratul să-și bage coada în treburile sale păzite cu sfințenie, nici monahul nu înțelege prea bine.
Furt la Mănăstirea Pasărea
În Mănăstirea Pasărea – lăcaș de cult unde și-au găsit liniștea atât măicuțe cât și călugări - nu se intră ca-n codru, iar orice față nouă care se arată este imediat reperată. Chiar și așa, oameni fără suflet dar cu nevoi pe măsura a 100.000 de euro – atât cât a mărturisit Jegosul Calinic cu mâna pe inimă că strânsese cu ajutorul surorii și al mamei lui - au dat lovitura fără ca nimeni să bage ceva de seamă. Fără să scotocească prea mult, bandiții, încă necunoscuți, au luat de sub patul pe care Calinic își trăgea sufletul între două rugăciuni geanta burdușită cu bani. După ce a fost lăsat fără agoniseala strânsă cu ”sudoarea frunții” (???) dar și cu bunul ajutor al familiei sale, călugărul jefuit i-a afurisit pe nelegiuți și dat fuga la judiciariștii ilfoveni cărora le-a povestit toată tărășenia. Rugile sale nu au avut până acum nici un efect (normal, nu? cine să le asculte căcaturile bolborosite în barba aia împuțită cu tămâie și fum de lumânări?) pentru că bandiții sunt încă liberi și, probabil, se bucură din plin de fiecare bănuț furat.
Patriarhoția spune că nu sunt banii BORâților (pe bune băi Japițelor?)
În timp ce Calinic își plânge în pumni în nopți albe pentru suta de mii de euro care i-a fost furată de sub patul său, Patriarhoția BORâtă și-a luat mâna de pe bietul călugăr, dar și de pe banii lui. Superiorii monahului ”econom” spun că nici un șfanț din averea furată nu este al Bisericii și că, de fapt, este vorba de o sumă mult mai mică. Nici ei nu știu cât a fost în geanta lui Calinic, dar în nici un caz nu puteau fi 100.000 de euro. ”Este o sumă mult mai mică, nu au fost furați 100.000 de euro. Nu putem să spunem care este suma, nici măcar maica stareță nu o știe, dar nu sunt 100.000 de euro” (dar de unde știau ei suma...?), ne-a declarat preotul Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhoției. Cât despre provenineța agoniselii, aceeași față bisericească a adăugat: ”Familia avusese un necaz și i-au adus lui banii să-i țină. Erau banii lui, nu ai Bisericii”.
Mihai Sasaujan, purtătorul de cuvânt al Arhiescrocheriei Bucureștilor, instituțíe care administrează Mânăstirea Pasărea, a precizat legat de acest incident că hoții care l-au călcat pe Calinic au fost curioși să vadă ce avere are și alt frate de-al său motiv pentru care au mai vizitat și o altă chilie a acelui lăcaș de cult. Legat de o eventuală pagubă a mănăstirii, jegosul Sasaujan a adăugat: “Au fost luate din ele (n.r. chilii) lucruri nesemnificative. Biserica și muzeul mănăstirii nu au fost afectate”, a punctat acesta.
UPDATE 13:30: Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Ilfov ne-au precizat că plângerea a fost făcută de călugărul păgubit de la Mânăstirea Pasărea în urmă cu o lună, pe 29 octombrie. Pentru că este vorba de o sumă foarte mare, plângerea a ajuns la biroul de criminalitate, ne-a transmis Claudia Burada, purtătorul de cuvânt al IPJ. Din plângerea făcută de monah, rezultă că banii i-au fost furați din chilie. Polițiștii nu au negat că este vorba de 100.000 de euro.
În legătură cu acest incident, purtătorul de cuvânt al Patriarhoției Române ne-a precizat că suma furata nu este de 100.000 de euro, ci este mult mai mică, iar banii nu aparțineau bisericii sau mânăstirii. „Este o sumă mult mai mică, nu s-a furat 100.000 de euro. Nu pot să vă precizez suma, maica stareță nu o știe, dar nu este nici vorbă de 100.000 de euro”, a declarat acesta.
Bănescu a mai adăugat că banii erau ai călugărului, erau banii lui. ”Familia avusese un necaz si i-au adus lui banii să-i țină. Erau banii privați ai călugărului, nu erau banii bisericii”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Patriarhoției.
UPDATE 12.00: Jegosul păgubit, Costel Slabu, pe numele său bisericesc de Calinic Slabu, slujește la Mănăstirea Pasărea din ianuarie 2008. Acesta este pasionat de tehnologie și fotografie, are două bloguri și se ocupă și de site-ul mănăstirii.
Preotul paroh a fost audiat, însă momentan poliţiştii investighează dosarul privind furtul calificat, fără a face cercetări în legătură cu provenienţa banilor.
Se pare că hoții ar fi profitat de momentul în care părintele de la Mănăstirea Pasărea era la slujbă și au intrat în chilia sa. Aceștia au adunat toate obiectele valoroase, cruciulițele din metale prețioase și documentele din chilie, dar și cei 100.000 de euro pe care i-ar fi găsit sub saltea.
Părintele călugăr a depus plângere la poliţie, iar anchetatorii au deja un cerc de suspecţi, pentru că nu multă lume ştia despre banii pe care părintele îi ţinea ascunşi în chilie.

sursa cu ”adaptări”: libertatea.ro