Pagini

luni, 31 octombrie 2016

Preotului-cămătar din Ardeal condamnat la închisoare cu executare



Fostul preot Ioan Boja a primit decizia definitivă din partea Curţii de Apel Oradea după şase ani de procese, acesta fiind acuzat de cămătărie şi înşelăciune. (n.r.: Doar el??? Ceilalți Mafioți din BORâtură... nu???)

O vorbă din popor spune: „Să faci ce zice popa, nu ce face popa”, asta şi pentru că multe persoane îmbracă haina preoţească tocmai pentru influenţa şi puterea pe care aceasta i-o conferă, precum şi respectul pe care îl primeşte din rândul comunităţii, fără a face nimic în plus pentru a-l câştiga. Girul hainelor preoţeşti i-a făcut pe mulţi oameni ai domnului să devieze de la cele sfinte şi să aibă o viaţă mai plină de păcat decât a enoriaşilor pe care trebuiau să îi aducă pe calea cea dreaptă.
Un astfel de exemplu este fostul preot Ioan Boja, care a slujit în Parohia Greco Catolică din localitatea Culciu Mare din judeţul Satu Mare. Preotul şi-a încheiat activitatea concomitent cu deschiderea dosarelor penal pe numele său, cu acuzaţii de cămătărie şi înşelăciune. De şase ani de zile fostul preot a fost prezent constant prin sălile de instanţă, la procese. Acesta a avut de dat explicaţii pentru acuzaţii care i s-au adus din partea mai multor persoane pe care le-ar fi împrumutat cu bani sau pe care le-a ajutat să obţină diverse credite şi care mai apoi au rămas fără locuinţe. După şase ani de procese preotul a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Oradea în data de 28 octombrie.



”În baza art. 39 alin. 2 Cod penal contopeşte pedepsele de 1 an închisoare şi 2 ani închisoare, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care adaugă un spor de 4 luni închisoare (1/3 din pedeapsa de 1 an), urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de: 2 ani şi 4 luni închisoare, în regim privativ de libertate”, au decis judecătorii Curţii de Apel Oradea.

Ajuta oamenii săraci să ia împrumut
Ioan Boja a intrat în vizorul presei şi al organelor de cercetare prin 2009, după ce împotriva sa au fost depuse mai multe plângeri penale pentru înşelăciune şi cămătărie. Când nu se afla la altarul parohiei din Culciu Mare, preotul făcea aşa zise acte de întrajutorare, dar toate cu scopul ca el să se îmbogăţească.
Metoda folosită de el era un simplă, care prindea la oamenii aflaţi la ananghie. Preotul se oferea să îi ajute pe oamenii care aveau un venit prea mic pentru a obţine de la bănci un credit consistent, acceptând să scoată creditul pe numele său, în schimbul unei garanţii. Preotul le cerea oamenilor să îşi treacă proprietatea pe numele său, ca garanţie. Mai apoi, când oamenii nu îşi mai permiteau să plătească ratele, acesta îi executa silit pe oameni, care rămâneau fără acoperişul de deasupra capului. De multe ori oamenii scoteau mai mulţi bani decît aveau nevoie, diferenţa fiind scoasă pentru preot, dar pe aceştia bani plătind tot ei rata.

Avere considerabilă acumulată în câţiva ani
În aceste fel averea preotului s-a mărit considerabil, fiind invers proporţionala cu veniturile sale, respectiv salariul minim pe economie pe care îl câştiga la acea vreme pentru că slujea în Parohia Culciu Mare, respectiv aproximativ 600 de lei. Pe numele preotului apăreau un apartament în cartierul Micro 17, o casă de 60 mp în oraş precum şi un alt apartament în zona centrală. De asemenea în decursul timpului au mai fost pe numele preotului iar mai apoi înstrăinate două case pe strada Lucian Blaga, o casă în localitatea Cioncheşti şi mai multe terenuri.
„A avut mai multe proprietăţi. Pe cumnatul meu l-a ajutat să ia un credit de 40.000 de euro, cu ceva intervenţii pe la bănci. Doar 20.000 au ajuns la cumnatul meu, 20.000 au rămas la Boja şi a cerut şi să îi fie trecută casa pe nume. Cumnatul meu plătea creditul pe toată suma. A prostit mai multă lume. Mai am nişte prieteni care au fost nevoiţi să pleca în străinătate după ce s-au încurcat cu el”, afirmă Marin, rudă a unui păgubit de către preot.
Problemele au început să apară pentru omul în satană, scuzați... în sutană, în 2011, când un grup de persoane revoltate de afacerile preotului s-au revoltat şi au protestat în faţa parohiei, cerând să li se facă dreptate în raport cu preotul Ioan Boja. Aceştia au făcut scandal, echipaţi cu pancarte şi mesaje la adresa celui care îi lăsase fără proprietăţi. La scurt timp Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică de Maramureş, care avea în grijă Parohia Culciu Mare a decis să îl suspende din funcţie pe preotul Boja.
După suspendare, preotul Boja declarat că tot scandalul a pornit de la vărul său, Dănuţ A., pe care l-ar fi ajutat cu un împrumut şi cu preluarea casei sale în acte.
„El avea probleme de evaziune fiscală, fals în acte. Are 21 de dosare în fază de cercetare şi pe rolul diferitelor instanţe pentru afacerile ilegale de care s-a ocupat, iar acum înscenează şi aduce acuzaţii la adresa mea“, s-a apărat, la acea vreme, preotul.
Se pare că judecătorii nu au fost de acord cu explicaţia preotului, care va avea de petrecut următorii doi ani şi patru luni după gratii.



sursa cu ”adaptări”: adevarul.ro