Simt că lipsește ceva la parăzile de 1 Decembrie.
Avem Armata, care a defilat și anul ăsta, băieți spătoși, cu uniforme frumoase și cu toate armele de luptă, pe pământ și în aer. Îmi crește inima, adică mi se hipertrofiază și mai mult ventriculul stâng când îi văd, dar am și o mică temere – să nu fie invers, tehnica militară terestră în aer, iar aia aeriană, la pământ.
Dar dacă tot preamărim lupta de Ziua Națională, de ce nu iese la defilare și BORâtura? Nu e ea alături de Armată în încrederea populației? Nu luptă sfinții părinți jegoși zi și noapte, nu ca soldații, câte-un război din an în paște, împotriva Necuratului, a Nefârtatului, a lui Ucigă-l Crucea? Care nu se întrupează numai în atei și sectanți, dar își bagă coarnele, coada și ochiul euroi chiar în clerul ortodox, de la popă la vlădică.
Ce priveliște suitoare de inimi ar fi!
Un regiment de cădelnițari în odăjdii, de pildă, rotind armamentul deasupra capului mai ceva ca Bruce Lee nunceagul. Un batalion de mânuitori de crucioaie, cu care sunt antrenați să dea la cap din toate pozițiile. Apoi mândri purtători ai ciocanelor de toacă, și cu stânga și cu dreapta, capabili să pună palancă la pământ un comando.
Arma chimică ar fi tămâia, nicio pucioasă nu-i rezistă.
Trupele speciale, rapizii preoți în sutană trei sferturi, înarmați cu dăulătoarele limbi de clopot.
Și o divizie de veterani ai Securității.
Iar în fruntea tuturor, arhanghelul patriarhoț Trafalet, care posedă arma supremă – iuțeala de mână cu care face cruci la foc automat poate să-l lase și pe Dracul în fundul gol.
Aș vrea să-l văd anul viitor pe președintele Iohannis spunându-le șirurilor de preasfinți: „Bună ziua!”, pentru ca aceștia să răspundă într-un glas: „Cu dumnezeu înainte, domnule președinte! dumnezeu e român!”.
Avem Armata, care a defilat și anul ăsta, băieți spătoși, cu uniforme frumoase și cu toate armele de luptă, pe pământ și în aer. Îmi crește inima, adică mi se hipertrofiază și mai mult ventriculul stâng când îi văd, dar am și o mică temere – să nu fie invers, tehnica militară terestră în aer, iar aia aeriană, la pământ.
Dar dacă tot preamărim lupta de Ziua Națională, de ce nu iese la defilare și BORâtura? Nu e ea alături de Armată în încrederea populației? Nu luptă sfinții părinți jegoși zi și noapte, nu ca soldații, câte-un război din an în paște, împotriva Necuratului, a Nefârtatului, a lui Ucigă-l Crucea? Care nu se întrupează numai în atei și sectanți, dar își bagă coarnele, coada și ochiul euroi chiar în clerul ortodox, de la popă la vlădică.
Ce priveliște suitoare de inimi ar fi!
Un regiment de cădelnițari în odăjdii, de pildă, rotind armamentul deasupra capului mai ceva ca Bruce Lee nunceagul. Un batalion de mânuitori de crucioaie, cu care sunt antrenați să dea la cap din toate pozițiile. Apoi mândri purtători ai ciocanelor de toacă, și cu stânga și cu dreapta, capabili să pună palancă la pământ un comando.
Arma chimică ar fi tămâia, nicio pucioasă nu-i rezistă.
Trupele speciale, rapizii preoți în sutană trei sferturi, înarmați cu dăulătoarele limbi de clopot.
Și o divizie de veterani ai Securității.
Iar în fruntea tuturor, arhanghelul patriarhoț Trafalet, care posedă arma supremă – iuțeala de mână cu care face cruci la foc automat poate să-l lase și pe Dracul în fundul gol.
Aș vrea să-l văd anul viitor pe președintele Iohannis spunându-le șirurilor de preasfinți: „Bună ziua!”, pentru ca aceștia să răspundă într-un glas: „Cu dumnezeu înainte, domnule președinte! dumnezeu e român!”.
sursa cu ”adaptări”: republica.ro / Cristian Tudor Popescu
