Pagini

duminică, 6 decembrie 2015

Patriarhoțul a cerut de la fiecare preot câte 1.000 de Euro ca să-şi ia un cadou



Are miliarde și tot nu se satură! Patriarhoțul Trafalet a urmat exemplul corporațiilor și a organizat un Secret Santa în cadrul Bisericii Ortodoxe, dar pe modelul știut deja: banii ajung la el. Fiecare preot din cei 56.000 cât are România a primit sarcina de a contribui cu 1.000 de Euro, pe lângă lista obișnuită de plocoane de Crăciun: 2 curcani, 2 damigene de vin, 1 porc sau 1 vițel.

Anul ăsta, pentru că e Secret Santa, Patriarhoțul le-a spus preoților că nu trebuie să-și treacă numele pe plicul cu mia de Euro: ”Așa sunt regulile la Secret Santa, și mă ajută și pe mine, că am văzut că ăștia de la ANAF și-au cam luat-o în cap”, le-a transmis Patriarhoțul.

Pentru că unii preoți au două parohii și le e mai ușor să adune banii, având mai mulți creduli la dispoziție, au apărut nemulțumirile și doi preoți s-au încăierat, distrugându-și hainele de pe ei, în valoare de câteva zeci de mii de Euro. Spiritele au fost calmate de Patriarhoț, care le-a spus preoților că pot plăti cei 1.000 de Euro și în rate, dar cu dobândă de 60% pe an.

Patriarhoțul încă nu știe ce cadou o să-și cumpere din cei 56 de milioane de Euro: ”Cred că nu-mi iau nimic, pentru că nu e frumos să risipesc banii adunați cu trudă de preoții mei de la cei mai săraci credincioși. Îi țin eu la mine, că vremurile sunt grele și banii nu trebuie risipiți”, a declarat Patriarhoțul.



sursa cu ”adaptări”: timesnewroman.ro