Pagini

sâmbătă, 5 decembrie 2015

2016 - Anul în care se face Primul Pas - Nu se mai Finanțează Nesimțirea Jegurilor



Ieri ne-am bucurat că am ajuns ușor-ușor la un număr de 9.000 (nouă mii) de cititori fideli ai blogului Sătul de Religie și Moaște… pe Facebook. Un blog care luptă pentru o Românie Laică (așa cum prevede Constituția acestei țări) fără mizeriile de care ne împiedicăm zilnic și pe care le generează zilnic această biserică Mafiotă. Și nu numai atât… exemplele nesimțirii pe care le tot promovează BORâtura în frunte cu toate Jegurile din fruntea conducerii ei, fără nici un pic de jenă, le-am tot publicat în blog. Și am tot cerut oprirea finantării acestei megalomanii idioate, numită prozaic Catedrala Muirii Neamului.

Iar astăzi… am avut prima veste bună, după atâția ani, referitoare la Oprirea Finanțării acestei Cloace Mafiote numită BOR.

A fost practic un fel de cadou de Moș Nicolae și/sau de Moș Crăciun (chiar dacă sunt sărbători religioase!!!), deși eu nu le sărbătoresc (dar recunosc că am fost fascinat de ele în copilărie, ca ori care dintre noi, pentru că e o poveste, o poveste ce place oricărui copil), făcut de actualul guvern, ”Guvernul Tehnocrat Cioloș”, populației care se săturase de nesimțirea popimii jegoase și ortodoxe din România.

Domnii din guvern au hotărât, probabil după multe certuri, și după o întâlnire cu PreaFericitulMaiMultDecâtArTrebuiSăFie... Nea Trafalet, să închidă definitiv cel mai mare ROBINET al banului public din care sugea cu nesimțirea-i știută, această biserică Jegoasă: cel al construcțiilor de noi biserici, al renovării sau finisării celor deja existente. Le-au lăsat însă banii de salarii acestor îmbuibați cu sutană neagră de mort, calarii care nu sunt deloc o sumă neglijabilă, cam vreo 320 milioane de lei.

În cifre, s-a făcut o economie de cca 180 milioane lei, dintr-o sumă de cam 500 de mil lei, ceea ce înseamnă destul de mult, dacă e să luăm în considerare slugărnicia cu care guvernele anterioare au alimentat BORâtura cu bani în mod constant! Părerea mea: să ne bucurăm, dar cu măsură!

Cum de s-a ajuns la momentul ăsta, acum, când mai nimeni nu mai spera că tupeul și nesimțirea popimii ortodoxe mai poate avea o frână? Hmmm, răspunsurile pot fi destul de multe. Din nefericire guvernul nu ne-a lăsat să înțelegem decât că au nevoie de bani. Mulți bani, în condițiile în care existau suspiciuni că plata salariilor din Ministerul Educației ar întâmpina probleme. Practic o decizie de bun simț, cea de sistare a fondurilor, care ar fi trebuit luată de mult timp, atâta vreme cât România, an de an, se chinuie să respecte un deficit bugetar cât mai mic.

Din păcate eu nu cred că e o decizie de termen foarte lung. Probabil se va reveni, în anii următori, la finanțarea construcțiilor de la buget, la început câte puțin, urmând să tot urce an de an sumele. De ce afirm asta? Pentru că înainte de luarea deciziei a fost o întâlnire cu ÎnaltPreaÎmbogățitulColonelSecurist Patriarhoțul Trafalet și premierul Cioloș. Dar, la situația actuală, chiar și un an în care plătitorii de taxe nu suportă din buzunar construcția de biserici e binevenit.

Părerea mea e că actuala măsură e una mai mult de imagine, atât din partea BORâturilor, care cel mai probabil va accepta decizia fără să facă prea multă gălăgie, sau chiar deloc, în schimbul promisiunii că se va reveni la actuala stare de fapt în anii următori, dar și din partea guvernului, care vrea să mărească cât de puțin încrederea populației în executiv, după ce în timpul protestelor de stradă de acum câteva săptămâni lumea scanda că nu mai vrea biserici, ci școli și spitale.

Pe de altă parte decizia aduce României un plus de imagine în exterior, unde finanțarea construcțiilor megalomane nu era privită cu ochi foarte buni, dacă e să ne uităm la reacția unui fost consilier al guvernului Suediei, Jane Sonesson, care a criticat aspru decizia guvernelor României de a susține constant ridicarea de noi lăcașuri de cult.

Cei mai mulți dintre frații atei vor considera asta o victorie a secularismului! Nu, fraților, nu vă bucurați prea repede. E doar o decizie a guvernului privind anul fiscal 2016. Până în momentul în care nu vom avea o lege care să spună clar că finanțarea construcțiilor religioase nu este eligibilă ca linie bugetară în nici o administrație, așa cum cerea și deputatul Remus Cernea, inclusiv cele de la nivel local, nu are rost să ne umflăm prea tare în pene. Pentru că deciziile de genul ăsta pot fi anulate la fel de ușor cum au fost luate! Din păcate!