Săptămâna trecută am prezentat un filmuleț cu un preot (l-am numit atunci... ”Sfântul Dezinfectant”), care a refuzat să împărtăşească un copil a cărui rudă (o bunică tembelă ce-și aduce nepotul/nepoata la biserică să se împărtășească!!!) a solicitat să fie folosită o linguriţă adusă de acasă, spunând că şi oamenii care suferă de boli grave (vorba popii... ”SIDA și de multe altele”) sunt împărtăşiţi, fără probleme, cu aceeaşi linguriţă.
Medicii susţin că linguriţa de împărtăşanie folosită la comun reprezintă un mare risc. Conform medicul ginecolog Cristina Dobre, "se pot lua astfel toate bolile infecţioase transmisibile pe cale orală, de la hepatita A şi B - frecvent şi doar prin salivă - până la hepatita C şi HIV, dacă saliva e contaminată cu sânge. Dacă există o sursă activă de sângerare la nivelul gingiei sau al danturii, pentru că foarte multe persoane poartă proteză, saliva se contaminează. Cei care au HIV pozitiv suferă de sângerări frecvente la nivelul gingiilor şi, pentru a evita pericolul transmiterii, ar trebui să folosească doar recipiente din sticlă de uz personal. Preoţii mizează pe proprietatea obiectelor de argint şi pe alcoolul din vin, dar HIV nu reacţionează la alcool. Vinul e slab alcoolizat, iar la împărtăşanie linguriţa nu are timp să stea în vin, pentru că oamenii vin unul după altul. Există un risc de contaminare pe care ţi-l asumi. Ideal ar fi să se utilizeze linguriţele de unică folosinţă”.
(n.r. Eu am mai publicat și un ”tabel” cu diferite boli ce se pot transmite de la om la om, atunci când cre(ș)tinii pupă și ling fel de fel de icoane căcătoare de minuni, moaște sau de la împărtășanie! Vezi postarea 1 numită ”Diferența dintre stiința medicală și sfânta împărtășanie (și pupat de oase putrezite)” publicată pe 15 iulie a.c. și postarea 2 numită ”A pupat moaștele tuturor ”sfinților” și ”minunea” s-a produs! A ajuns la doctor!” publicată pe 27 iulie a.c.)
Jegoșii BORâți sunt însă de părere că persoanele care se tem că se pot îmbolnăvi în urma împărtăşaniei nu au credinţă, că nu sunt oameni. Da nu sunt oameni... sunt animale dresate!
Și cu toate că nimeni nu recunoaște că s-a îmbolnăvit în urma unor așa zise ”obiceiuri sfinte”, când ajung la Spital, nici măcar nu știu cum au contactat boala (bolile) dar imediat urlă la doctori că sunt niște nenorociți că nu-i vindecă imediat (malpraxis...)!
Dacă într-un restaurant sau orice fel de unitate de alimentație publică, s-ar fi folosit vreodată tacâmuri de la un consumator la altul, neigienizate... nici nu vă închipuiți ce amenzi îngrozitoare ar primi acea unitate publică și chiar riscă închiderea acesteia! Sunt convins că mulți dintre voi nici nu știți că odată pe lună, se aduc la Poliția Sanitar-Veterinară probe luate de pe tacâmuri, farfurii, oale, alte instrumente din bucătărie etc, etc. Rezultatul lor duce la... funcționarea mai departe a unității sau închiderea ei până la reglemantarea problemei.
Și totuși... nimeni (încă odată spun NIMENI) nu ia nici o măsură??? Până când???