Pagini

sâmbătă, 9 mai 2015

Trecerea pe sub biserici va fi semnalat sonor, ca să îşi facă cruce călătorii

Începând de astăzi, călătorii obişnuiţi să îşi facă cruce când trec cu autobuzul pe lângă o biserică pot circula liniştiţi şi cu metroul! După ce a primit nenumărate solicitări în acest sens, compania Metrorex a decis să marcheze trecerile pe sub biserici cu semnale sonore, astfel încât toţi pasagerii dornici se vor putea cruci regulamentar, ferind de accidente întreaga garnitură.

Sunt foarte bucuros”, declară Robert Acrişor, pensionar. “Până acum, mersul cu metroul era o adevărată corvoadă pentru mine: trebuia să studiez ruta pe hartă, să îmi notez fiecare biserică, troiţă sau obiect cruciform de pe traseu şi să calculez exact momentul când voi trece pe sub ele, ca să pot face semnul crucii şi mai ales ca să-i pot admonesta pe tinerii care nu-l fac.”
Nu am mers încă cu metroul, să aflu ce semnal sonor au ales”, a continuat vârstnicul. “Dar sper să fie o înregistrare cu o toacă, sau cu un clopot de mare calibru. Ştiţi, noi bătrânii nu avem auzul prea fin, şi altfel o să trebuiască să-i întrebăm insistent pe cei mai tineri dacă s-a anunţat biserică. Deşi, dacă stau să mă gândesc, nici asta nu ne-ar deranja.”


sursa: timesnewroman.ro