Pagini

marți, 26 mai 2015

Cum a ajuns Catedrala Mânturii Neamului DE VÂNZARE


Încă un anunț bombă pe site-urile de mică publicitate. Este vorba despre mesajul unui român care susţine că vinde Catedrala Mântuirii Neamului pentru 500 de milioane de euro.

Vând catedrală la roşu în Bucureşti, în zona Cotroceni – 13 Septembrie (în curtea Palatului Parlamentului).
Construcţia este făcuta din banii mei şi ai altor contribuabili la bugetul de stat (pot demonstra cu acte contabile). Se vinde aşa cum se vede şi în fotografii, cumpărătorul având ocazia să o zugravească în ce culori doreşte şi să picteze sfinţi şi îngeri cu feţe care să semene cu el.
Construcţia are 38.000 metri pătraţi, cinci etaje (trei subterane şi două deasupra solului), 12 lifturi, buncăr antiatomic, 500 locuri de parcare. Preţul de 500.000.000 euro nu este negociabil. Cumparatorul îşi va putea recupera investiţia în maxim cinci ani şi nu va avea niciun fel de obligaţii financiare faţă de instituţiile statului“ este mesajul postat pe anuntulcorect.ro, care i-a revoltat pe capii BOR, scrie Adevărul.

Părintele Constantin Stoica, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române, le-a cerut administratorilor site-ului să șteargă anunțul, o glumă interpretată de mai-marii Bisericii drept o postare abuzivă cu „intenţie denigratoare“.

sursa: agorapres.ro