Pagini

miercuri, 5 noiembrie 2014

Guvernul a decis “Amnistie fiscală” pentru cântăreții bisericești

În Monitorul Oficial 803 din 04.11.2014 a fost publicată o ordonanță de urgență prin care Guvernul exonerează 473 de persoane reprezentând personal auxiliar al cultelor religioase de la returnarea unor sume considerate necuvenite de către Curtea de Conturi, stabilind totodată că de la apariţia actului normativ plăţile în aceste cazuri să fie sistate.
În baza unei ordonanţe din 2001, de la bugetele locale este acordat, la cerere, un sprijin financiar pentru 18.951 persoane din categoria personalului neclerical angajat în unităţile ce aparţin cultelor religioase din România.
Curtea de Conturi a identificat, în urma controalelor la bugetele Consiliilor Județene, că au fost alocate sume uriașe pentru personalul auxiliar al Bisericii, pe care tot Guvernul Ponta l-a declarat, în urma cu câteva luni, personal clerical.
De exemplu, raportul Curții de Conturi efectuat în 2012 la Consiliul Juedețean Sibiu a constatat că autoritățile locale au supraevaluat prevederile bugetare la cheltuielile cu personalul neclerical cu suma de 3.085.000 lei, adică aproape 1 milion de dolari. Același raport din 2012 spune că a înregistrat “Abateri privind utilizarea conform destinației a sprijinului financiar s-au consemnat la UATJ Sibiu, unde s-au efectuat plăți din bugetul local estimate la 1.932.000 lei, reprezentând contribuţii la salarizarea personalului clerical care are funcţia de „cantor”, deşi potrivit reglementărilor legale personalul clerical este salarizat din bugetul de stat”.
Din cauza controloalelor Curții de Conturi, în 2014 cântăreții bisericești au rămas timp de 3 luni fără salarii, iar unii dintre ei au fost somați să returneze sumele pe care le-au primit drept salariu. După intervenția Patriarhiei, plata salariilor a fost reluată, iar acum ordonanța de urgență îi scutește pe cei somați să dea înapoi sumele invocate de Curtea de Conturi.


Sursa: Adriana Duțulescu - româniamea.ro