Ce nu fac preoții ca să câștige bani și iar bani și în același timp să scape de pușcărie... în contradicție cu istoria, valorile și principiile europene și ale omenirii! Vor să desfințeze o Lege care interzice simbolurile legionare! Doar pentru a putea profita la maximum de pe urma unor așa ziși sfinți care au fost niște legionari ordinari (am publicat aceste lucruri aici).
Dar iată ce scrie Adevărul:
Călugării de la Mânăstirea Petru Vodă din judetul Neamț au publicat o scrisoare deschisă adresată presedintelui Klaus Iohannis, în care îi cer să retrimită în Parlament o lege care sancționează drastic manifestările rasiste și xenofobe.
Mai exact, clericii îi solicită șefului de stat să NU promulge o Lege care pedepsește cu închisoarea simbolurile și organizațiile legionare, și anume Legea 193/2014, votata în Parlament pe 24 iunie.
Actul normativ aduce completări unei ordonanțe de urgență care se referă la "interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului unor persoane vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii". În forma completată, interdicția se extinde și asupra simbolurilor și organizațiilor legionare.
Duhovnicii susțin că legea a fost votată în Parlament "ca în vremurile de glorie ale PCR" și că actul normativ a ajuns la Klaus Iohannis într-o formă care nu face diferența între criminali și martiri ai închisorilor comuniste.
"Legea nu face diferența între dictatorul Hitler și părintele Dumitru Stăniloae!", se plâng călugării.
Aceștia arată că legea "prin formularea ei generalizantă, ambiguizantă și inversătoare de realități, reușește, dintr-o trăsătură de condei să calomnieze eroii anticomuniști, adică cei 2.500.000 de români care au suferit detenție, chinuri, genocidare și oprobriu permanent, chiar și post-mortem, doar pentru că au refuzat să accepte sinuciderea morală, intelectuală și fizică, și nu pentru că ar fi săvârșit vreo crimă (de orice fel)".
Călugării mai susțin că legea calomniază inclusiv cultura, explicând că "generația interbelică a fost una de elită culturală, aproape integral legionară, iar reprezentanții ei au suferit și au fost uciși pentru că prețuiau libertatea de gândire".
Proiectul de lege a fost inițiat de către senatorul Crin Antonescu și deputații Andreo Gerea și George Scutaru și prevede pedeapsa cu închisoarea de până la cinci ani pentru folosirea simbolurilor legionare, rasiste, fasciste ori xenofobe.
"Dacă a-l cita pe părintele Dumitru Stăniloae va costa de la trei luni la trei ani de închisoare, dacă publicarea unui acatist către parintele Arsenie Boca va costa cinci ani de închisoare, atunci cum mai sunt pedepsiți adevărații criminali de ieri și de azi?", se întreabă călugării de la Mănăstirea Petru Vodă.
Părintele Iustin Pârvu, ctitor al Mănăstirii Petru Vodă, a fost arestat în 1948 de către comuniști, după ce s-a întors de pe frontul de est, unde a activat ca preot militar.
Iustin Pârvu a fost condamnat la 12 ani de închisoare, fiind acuzat de convingeri legionare. Și părintele Arsenie Boca a fost arestat pentru că a ajutat luptători anticomuniști, care erau foști legionari.