Pagini

luni, 27 iulie 2015

În țara în care ne rugăm în biserică pentru ploaie dar ne dăm mari și tari cu doctorii...!



Măi credincioșilor cre(ș)tini...! Voi chiar sunteți duși cu pluta! Rău de tot, nu așa...!

Staţi la cozi înfiorătoare doar pentru că o conservă e mai ieftină cu 10 bani decât în magazinul alăturat. Înduraţi orice vreme pentru a cumpăra la promoţie. Și chiar dacă stați mai mult de 5 minute la o casă, nu aveţi curaj să urlaţi să se mai deschidă o casă când e coadă de zeci de metri la magazinele în care vă petreceţi viaţa.

Plătiţi 3 lei la asigurările de sănătate. Vă furaţi unii pe alţii. Înjuraţi. Minţiţi. Sunteţi pe ultimele locuri în Europa la consumul de săpun, pastă de dinţi şi hârtie igienică.

Cerşiţi mila statului. Dar vă rupeţi şalele pe afară pentru 200-300€ şi vă lăsaţi copiii, schilodiţi afectiv, să crească singuri sau cu bunicii. Toate le înghiţiţi.

Dar cum sunteţi puşi să aşteptaţi la medic, cum faceţi gât. Că vreţi voi respect! Cum vă curg mucii, cum sunaţi la ambulanţă. Cum ameţiţi un pic vreţi tomografe şi RMN-uri gratis. Ca să nu mai vorbesc de analize. Că aveţi voi drepturi.

Umblaţi fără dantură în gură. Beţi. Fumaţi. Mâncaţi toate porcăriile. Aveţi un stil de viaţă total distructiv, dar faceţi iureş de fiecare dată când vă vorbesc medicii aşa cum meritaţi. Asta fără să aveţi habar câtă şcoală a făcut omul din faţa voastră.

Citiţi pe net toate mizeriile şi apoi, de deştepţi ce sunteţi, refuzaţi vaccinările şi tratamentele. Că aţi văzut voi ce scrie în prospect. Credeţi orice analfabetă care are cică "biocurenţi".

Daţi năvală la tot felul de mănăstiri și biserici că ați auzit voi că au vraci din rândul popilor fără nici o școală de specialitate – doar o școală de behăit rugăciuni - sau icoane făcătoare de minuni care cică pun oasele la loc şi vindecă paralizia, cancerul sau infarctul. Pupați și lingeți oasele putrezite de pe la moaşte (dacă nu cumva sunt de câine) şi vă rugaţi târându-vă în coate și genunchi pentru sănătate.

Dar cum plecaţi de acolo vă întoarceţi la mizeria voastră de viaţă nesanogenă, cea de toate zilele la fel cum ați plecat, dacă nu cumva mai bolnavi și mult mai aproape de groapa din cimitir, care oricum vă așteaptă. Că, deh, gata, v-aţi făcut rugăciunea şi de acum sunteţi în siguranţă.

Dintr-o aşa o ţară culturalizată şi Hipocrate ar emigra. Mai ales că şi voi faceţi tot posibilul să-l daţi afară. O să rămâneţi doar cu Sfântul Duh, Nea Trafalet și rugăciunile popilor Jegoși şi atunci să vă văd cum vă trataţi. Singuri, bă. Cu ce ştiţi voi. Cu tămâie. Cu anafură. Cu aghiazmă. Şi în cele din urmă cu prapuri.