Pagini

luni, 6 iulie 2015

BOR – între evaziune şi faliment?

Biserica Ortodoxă Română (BOR) continuă să obţină finanţări de la stat pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului în condiţiile în care atât încrederea românilor în biserică a scăzut, cât şi procentul credincioşilor. Potrivit unui sondaj Inscop dat publicităţii la începutul acestui an, 62,3% dintre români mai au încredere în Biserică, iar la sfârşitul anului trecut, conform unui sondaj Avangarde, 82% dintre români cred în Dumnezeu (faţă de 95% în 2010). Cifrele sunt de aici.

În acest context, scăderea de 13% a numărului de credincioşi, ar trebui să se traducă într-o scădere proporţională a fondurilor alocate Bisericii de la stat. De cealaltă parte, potrivit Avangarde 9% din români au declarat că nu cred în Dumnezeu, faţă de puţin peste 1% în 2011, potrivit Recensământului. Diferenţa se explică prin faptul că Institutul Naţional de Statistică (INS) nici măcar nu a luat în considerare ideea că unii români ar putea fi atei. Întrebarea din formular era:
Ce religie aveţi:
a) ortodoxă;
b) romano-catolică;
(…)
f) alta_____
”,
astfel încât, din perspectiva ateilor, răspunsul corect – pentru a fi luat în considerare la Recensământ – era: niciuna.

(n.r. Țin minte cum a făcut recensământul... acel personaj ce s-a prezentat la mine acasă. Nici nu mi-a citit opțiunile la rubrica ”Religie” și a și trecut direct o bifă pe poziția ”ortodoxă”! La enervarea mea, a șters opțiunea ”ortodox” și a scris – cu creionul – la pc. f... ”ateu”. Pun pariu că după ce a plecat de la mine, a refăcut formularul pe ”ortodox”, căci bănuiesc că așa a primit Ordine de la superiorii lui!)

Lăsând la o parte faptul că întreaga operaţiune a Recensământului s-a dovedit a fi un dezastru (vă mai amintiţi scandalul CNP-urilor), acesta a furnizat date eronate cu privire la numărul ortodocşilor sau a oamenilor religioşi în general, deoarece mulţi recenzori au îndemnat oamenii să declare religia în care s-au născut, nu pe cea pe care o practică. Astfel, BOR se bazează pe susţinerea statului în diverse proiecte – precum cel megaloman al construirii Catedralei – raportându-se la un număr de credincioşi declaraţi, nu efectivi. Mutatis mutandis, dacă un agent economic declară că a vândut 95% din stoc, când, în realitate, a vândut 82%, se cheamă că face evaziune. Nu văd de ce nu s-ar aplica aceeaşi logică şi în cazul BOR, care, ca vânzătoare de speranţe (dacă nu de iluzii) capătă finanţare de la stat în funcţie de numărul de credincioşi.

Dar unde sunt aceşti credincioşi (82%)? În realitate, aşa cum spuneam, aceştia sunt cei declaraţi. Cei care merg la biserică numai de Paşte. Credincioşii efectivi sunt cei care merg în fiecare duminică la slujbă: câţiva moşi, babe şi ăia care intră pe ortodoxiatinerilor.ro.

Dacă 82% din români ar fi credincioşi, lăcaşele de cult de la noi ar arăta ca astea ale fraţilor musulmani (foto Reuters)


În schimb, slujba de duminică la români arată (într-o zi bună, de Rusalii) aşa (foto Unirea)



Deci, BOR ori face evaziune, raportându-se la numărul de credincioşi declaraţi, nu la cei efectivi atunci când cere bani, ori se îndreaptă încet, dar sigur, spre faliment cu o scădere de 13% în 5 ani. Pentru că, în ritmul ăsta, până în 2020 va mai pierde încă pe atâta, iar în 2025, peste 10 ani, nu va mai avea susţinerea a jumătate din populaţie. Ortodoxia nu va mai fi religia majoritară a României.