Oficialii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au trimis o circulară către toţi preoţii subordonaţi instituţiei de cult prin care îi îndeamnă să introducă în slujba de duminică, 13 iunie, rugăciunile speciale pentru ploaie.
Îndemnul este justificat de faptul că precipitaţiile în zona Moldovei au fost extrem de sărace în ultimele săptămâni, iar culturile agricole sunt în pericol.
"Având în vedere seceta prelungită din zona Moldovei, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, adresează către preoţii din parohii şi din mănăstiri îndemnul de a adăuga la Sfânta Liturghie din duminica ce urmează, a Sfinţilor români, rugăciunile speciale pentru ploaie prevăzute în Liturghier. De asemenea, acolo unde este cu putinţă, mai ales în mediul rural, preoţii şi credincioşii sunt îndemnaţi a ieşi, după această Sfântă Liturghie, într-o procesiune cu icoane şi cu sfinte moaşte şi, în mijlocul câmpurilor, să se săvârşească slujba de sfinţire a apei unită cu rugăciuni înălţate pentru ca Dumnezeu să trimită ploaie binecuvântată pe pământ. Aceste rugăciuni vor continua şi în perioada următoare, în condiţiile în care pământul are mare nevoie de precipitaţii, lipsa acestora fiind de natură a afecta atât recoltele, cât şi nivelul râurilor sau cel la care se află apa din fântâni", se arată în circulara trimisă de Mitropolia Moldovei.

Potrivit prognozei meteo extinse pentru zona Iaşiului, care poate fi consultată pe site-ul accuweathwer.com, nu există nicio şansă să plouă în regiune până la sfârşitul acestei săptămâni. Temperaturile continuă să se menţină la valori ridicate, de 30-33°C. În schimb, meteorologii prognozează furtuni, cu precipitaţii abundente, pentru zilele de luni, 14 iunie, şi marţi, 15 iunie.