Pagini

vineri, 8 aprilie 2016

Formația Taxi, melodie-manifest ÎMPOTRIVA Catedralei Muirii Neamului...



Formaţia Taxi a lansat, joi, piesa ”Despre smerenie”, un manifest împotriva Catedralei Mântuirii Neamului în care a angrenat 33 de personalități din muzică, film sau TV, relatează Antena3.

„Azi noapte am avut un vis: Catedrala Mântuirii Neamului românesc era gata. Iar eu m-am dus la catedrală de dimineaţă să-l caut pe dumnezeu. Nu l-am găsit. Sunt convins că era acolo, dar pur şi simplu nu l-am găsit eu, deşi l-am căutat până şi-n sălile polivalente, si în cele 12 lifturi, şi în parcarea subterană şi în spaţiile auxiliare. Nu l-am găsit, dar nu m-am mirat. Acolo totuşi e o suprafaţă de 11 hectare”

După ce solistul Taxi, Dan Teodorescu dă tonul, refrenul este cântat rând pe rând de Dan Bittman, Cornel Ilie, Monica Anghel, Virgil Ianţu, Andi Vasluianu, Dorina Chiriac, Ştefan Bănică Jr., Robin Proca, Andi Moisescu, Dani Oţil, Paula Chirilă, Horia Moculescu, Toni Grecu, Irina-Margareta Nistor, Dan Byron, Teo Trandafir, Oreste Teodorescu, Pavel Bartoş, Ada Milea, Călin Goia, Mircea Cărtărescu, Horia Vîrlan, Guess Who, Laura Lavric, Andreea Esca, Răzvan Simion, Alexandru Andrieş, Emilia Popescu, Grigore Leşe, Mircea Baniciu, Alexandra Ungureanu, Oana Pellea şi Victor Rebengiuc.

Melodia a strâns în doar câteva ore peste 50.000 de vizualizări pe Youtube.