Pagini

luni, 18 aprilie 2016

DACĂ VĂ ARD BISERICILE, înseamnă că dumnezeul vostru NU EXISTĂ!



ACESTE EVENIMENTE ÎMI ADUC PERSONAL CELE MAI MARI SATISFACȚII! PENTRU CĂ TOCMAI ASTFEL DE SITUAȚII DEMONSTREAZĂ CĂ dumnezeu NU EXISTĂ! NU ARE ROST SĂ MAI COMENTEZ DE CE ȘI CUM...!

Biserica din satul Moreni, comuna Văleni, județul Neamț a luat foc duminică după-amiază. La ora 13:30, departamentul ISU Neamț a fost anunțat că arde turla bisericii dar, când au ajuns la locul incidentului, pompierii au constatat că întreaga biserică era mistuită de flăcări, transmite portalul stiri-neamt.ro.

”La ora 13:30 s-a anunțat că arde turla bisericii din satul Moreni comuna Văleni. S-au deplasat echipaje atât de la detașamentul Roman cât și de la detașamentul Piatra Neamț. În momentul de fața sunt acolo și în drum spre locul evenimentului 6 autospeciale de stins incendii. Comandantul primului echipaj ajuns acolo a anunțat faptul că arde turla, o mare parte din acoperiș și toate bunurile din interior cu flăcări de aproximativ 7 metri. Pompierii au început și protecția casei din apropiere.
S-au mai deplasat și două autospeciale de intervenție la înălțime, două autoscări dar, din cauza faptului că nu pot fi amplasate în apropiere să acționeze cu ele au fost întoarse din drum.”
– a declarat, pentru site-ul citat, Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.