Bani, bani, bani, bani, bani și iarăși bani!
Biserica Ortodoxă Română încasează în acest moment, ca în toți acești ani ai unei democrații de căcat, sume neverosimil de mari de la Guvernele ce au prăbușit țara văzând cu ochii. Capii Bisericii nu văd în asta o problemă, nici măcar una morală, deși fiecare argint pe care pune mâna în toiul campaniei electorale este echivalentul unei pălmi istorice date obrazului deja brăzdat al contribuabililor români. Peste 80% dintre ei se declară tocmai creștin-ortodocși.
Fenomenul alocărilor bugetare extraordinare (în general,
banii provin de la Fondul de rezervă al Guvernului) capătă accente faraonice cu
fiecare săptămână ce ne apropie de momentul primului tur al alegerilor
prezidențiale.
Nu ai nevoie de un IQ superior și nici de vigilența unui
gardian de la Alcatraz pentru a-ți da seama că sutele de milioane de lei
trimise de Guvernul Ponta în teritoriu, la autoritățile locale de aceeași
culoare politică, urmează un algoritm prestabilit.
Un algoritm pervers, care sincronizează promisiunile candidatului PSD cu clepsidra electorală.
Un algoritm pervers și profund nedemocratic, întrucât lipsa
de transparență și componenta discreționară sunt liniile sale directoare.
Că operațiunea la care asistăm de câteva luni bune, și care
s-a acutizat în ultimele zile și săptămâni, a fost premeditată, stă mărturie
modificarea prealabilă de legislație.
Ea a permis echipei Ponta-Dragnea să dreneze sume uriașe de
bani publici fără a mai da socoteală în vreun fel: inițiativele nu sunt
comunicate imediat după ședințele de guvern, deciziile propriu-zise apar târziu
în Monitorul Oficial, nu poate fi cunoscută de la bun început destinația exactă
a fiecărui leu pe care Guvernul îl scoate din buzunarele noastre.
Totuși, banii deturnați în scop politic provin din taxele
și impozitele pe care le plătesc cetățeanul simplu, antreprenorul,
corporațiile!
Privind din perspectivă penală, e limpede că se profilează
la orizont un potențial dosar-bombă. Implicațiile sale ar putea fi tectonice,
dat fiind faptul că vorbim aici de fonduri publice, de implicarea directă a
unor oficiali de rang înalt (până la nivel de premier și vicepremier), de
schimbări de legislație făcute cu rea-voință și multă, foarte multă
iresponsabilitate.
Dar dacă din punct de vedere politic, economic și penal
problema este deja una imensă, din punct de vedere moral se poate vorbi de un
adevărat cancer.
De ce? Pentru că în toată afacerea asta cu foarte mulți bani
publici direcționați discreționar de niște oficiali interesați strict de
supraviețuirea lor politică, își face numărul un alt jucător extrem de
incorect: Biserica.
Da, extrem de incorect, de oportunist, de ipocrit.
Date fiind imperativele morale – în teorie, mult superioare
orizontului profan - cărora capii Bisericii ar trebui să li se supună din prima
clipă și în fiecare clipă, culpa în care aceștia se găsesc o transcende (încă o
dată, moral) pe cea a baronilor PSD, miniștrilor PSD și premierului PSD lipsit
de scrupule și de orice Dumnezeu.
Simplul fapt că Biserica acceptă să își tranzacționeze
statutul și să își pună în umbră dimensiunea sacră, totul contra zecilor de
milioane de lei aruncați cu un zâmbet acru de către politicieni aflați
vremelnic la putere, reprezintă în sine o trădare a Cuvântului Domnului și,
revenind pe Pământ, a milioanelor de credincioși.
Problema e una veche, iar de fiecare dată când
subiectul de față este atins, în Dealul Patriarhiei apar crize de nervi și
accese răvășitoare de auto-victimizare.
Când Biserica mai și acceptă această umilire numai și numai
de dragul „ochiului dracului” și al consolidării unei otrăvitoare influențe în
„cercurile înalte” - în proximitatea și în interiorul unei campanii electorale
- ajungi să te întrebi la ce bun să continui a face distincția între un
Patriarh lacom și un premier la fel ca el, între un arhiepiscop fățarnic și un
ministru ipocrit, între un paroh lipsit de rușine și un șef de partid
înveșmântat în straiele vătafului.
Apoi, când Biserica se dă de ceasul morții pentru a-și
cultiva relațiile cu un prim-ministru profund imoral și vulnerabil, ori
pentru a măguli cu diverse decorații suflete sărace, dar cu orgoliu bogat,
precum cel al lui Liviu Dragnea, și, în general, când Biserica Ortodoxă Română
sărută în prag de campanie electorală și în timpul ei ghiulul contrafăcut al regimului și cu vădite tendințe autoritare, din nou, te întrebi ce
legătură mai are această fărâmă mundană de reprezentare a sacrului cu „talpa”
țării?
În fine, când Biserica Ortodoxă Română acceptă fără clipire
pomeni electorale de zeci de milioane de lei de la toate regimurile ce distrug și ceea ce a mai rămas din fibra țării, din
nou, te întrebi: În slujba cui s-a pus această Biserică?
Cert este că nu în slujba turmei pe care o păstorește, din
moment ce face sluj în fața conducerilor politice profund corupte și, tocmai
prin asta, fenomenal de imorală.
Numai în ultimele două luni, bisericile au înghițit de la
Guvern, din fonduri cu destinație excepțională, peste 30 de milioane de lei.
Sunt bani mulți și, până în 16 noiembrie, ar putea fi chiar
mai mulți.
Păcatul și mai mare este că BOR a făcut-o fără a se întreba
o clipă dacă nu cumva e incorect și anormal să nu aștepte până ce trec alegerile,
pentru a nu fi suspectată că face jocuri electorale.
Dar ce să mai zici, din moment ce oameni precum Gigi Becali
au ajuns modele de implicare socială și pastorală, fiind promovați intens de
mulți reprezentanți ai Bisericii (ceva mai discret de către înaltele fețe, dar
pe față, de cei cu ranguri mici)!
În fața subitei “mărinimii” guvernamentale, PF Daniel (zis și Nea Trafalet) ar fi
putut să-i mulțumească frumos premierului pentru intenția de a aloca sume
substanțiale către biserici.
Apoi, să-i spună că va accepta banii - poate nu integral,
ci strict pentru nevoile urgențe - întrucât nu s-ar face altfel într-o Românie
cu atât de multă sărăcie și politicieni sau interlopi neverosimil de bogați.
În sfârșit, ar fi putut să-i spună că și ceea ce l-ar cam
veni să accepte, din sumele puse la dispoziție, va trebui să aștepte trecerea
lui 2014, pentru a nu induce în eroare enoriașii în an electoral, pentru a
menține la standarde acceptabile moralitatea Bisericii, în fine, pentru a nu da
un semnal prost celor care consideră opulența și oportunismul incompatibile cu
moravul bisericesc.
PF Daniel și cei de care se-nconjoară au picat cu brio
acest adevărat test de stres la care i-a supus în ultimii doi ani, și cu
precădere în ultimele săptămâni, candidatul Victor Ponta.
E drept, milioanele au curs și zidurile de beton și
cărămidă au continuat să se înalțe, inclusiv la Catedrala Mântuirii Neamului.
Dar țara – țara a continuat să se scufunde așa cum s-a tot scufundat de zeci de ani.
Din fericire, premierul care l-a ispitit pe Patriarh, și care nu are o problemă în a-și târâ țara în marasm, a ajuns să se scufunde el însuși cu o viteză infinit mai mare.
Ciudat, totuși, că PF Daniel, un pragmatic din toate
punctele de vedere, nu înțelege că atunci când încetezi a mai fi realist,
pragmatismul rudimentar sfârșește prin a atârna în cui.
Sigur, PF Daniel, care acceptă pomeni electorale mai ușor
decât ar face-o familiile cu șapte copii și doi părinți șomeri, ar putea miza
pe faptul că puternicii zilei apar și dispar, dar fibra îndoilenică a
politicianului român va dăinui încă multă vreme de aici încolo.
Sigur, s-ar putea să nu se înșele.
Dar dacă asta e mentalitatea unui conducător al Bisericii,
încă tânăr și care a avut pe deasupra șansa de a studia în străinătate într-o
vreme în care străinătatea însemna pentru 23 de milioane de români o altă
galaxie, atunci de ce am continua noi, credincioșii și plătitorii de taxe, să-l
acceptăm și să-l finanțăm?
