Un preot din Mizil a devenit un adevărat simbol al decenţei şi modestiei, atât pentru laici, cât şi pentru colegii săi BORâți! Sătul să-i audă critici răutăcioase din partea localnicilor, acesta a acceptat degrabă să acopere turla aurită a bisericii sale cu o prelată din pânză de sac, dând construcţiei impunătoare un aer mult mai umil.
Cu blândeţea sa proverbială, părintele Onanie recunoaşte că aurul de pe acoperişul bisericii a atras, mai degrabă, antipatia vecinilor. “Mizilul, fraţii mei, e un oraş plin de săraci şi de rupţi în cur. Fireşte, nu puteam să rămân insensibil la trăncăneala lor ineptă, tipică unor rahaţi cu ochi care n-au ce mânca, despre cum biserica are prea mult aur”, recunoaşte preotul, izbucnind în lacrimi. “Poate îmi pasă prea mult de ei? Numai dumnezeu ştie!”
“De aceea, când nu e sărbătoare, trag prelata asta peste turla bisericii”, explică părintele Onanie, ţinând în braţe ceea ce pare a fi un prezervativ uriaş din material textil. “Are şi un avantaj: aurul nu mai trebuie lustruit aşa des, dar să nu le spuneţi fomiştilor, că iar încep să facă gât.”
Cu blândeţea sa proverbială, părintele Onanie recunoaşte că aurul de pe acoperişul bisericii a atras, mai degrabă, antipatia vecinilor. “Mizilul, fraţii mei, e un oraş plin de săraci şi de rupţi în cur. Fireşte, nu puteam să rămân insensibil la trăncăneala lor ineptă, tipică unor rahaţi cu ochi care n-au ce mânca, despre cum biserica are prea mult aur”, recunoaşte preotul, izbucnind în lacrimi. “Poate îmi pasă prea mult de ei? Numai dumnezeu ştie!”
“De aceea, când nu e sărbătoare, trag prelata asta peste turla bisericii”, explică părintele Onanie, ţinând în braţe ceea ce pare a fi un prezervativ uriaş din material textil. “Are şi un avantaj: aurul nu mai trebuie lustruit aşa des, dar să nu le spuneţi fomiştilor, că iar încep să facă gât.”
sursa cu ”adaptări”: timesnewroman.ro
