Pagini

duminică, 3 ianuarie 2016

Biserica a făcut bani şi de Revelion: Cel mai bine s-au vândut petardele cu tămâie



Fie la colţ de stradă, fie direct de la biserică, în perioada sărbătorilor fiecare parohoție din ţară a fost aprovizionată din plin cu produse pirotehnice religioase, profiturile ajungând, ca de fiecare dată, în mâini bune şi nedătătoare de niciun impozit.

"Anul ăsta s-au dat petardele cu tămâie, dar au mers bine şi candelele explozibile cu smirnă", spune Robert Acrişor, ţârcovnic la o parohoție din Bucureşti, plătit la comision pentru fiecare petardă vândută de Patriarhoție.

Artificiile cu acatist s-au vândut şi ele bine, românii dorind să suplimenteze tradiţionalul "Fie ca lumina..." cu ceva personalizat pentru ei şi familiile lor.

"Legi acatistul de şnur, îndrepţi bagheta către dumnezeu, tragi cu credinţă şi dorinţa ta va fi mult mai bine văzută, mulţumită steluţelor multicolore", scrie pe pliantul unuia dintre cele mai bine vândute produse.

Ca în fiecare an, însă, Patriarhoția se plânge că au fost abuzuri şi că unii Jegoși au detonat cădelniţe, lucru interzis de dogmă şi considerat erezie de către Patriarhoțul Trafalet.



sursa cu ”adaptări”: timesnewroman.ro