Întortocheate sunt căile Bucureștiului! Noua aplicație de taxi a Primăriei e deja gata și a fost făcut-o de un IT-ist de la Patriarhoție, printr-o donație a Bisericii, lucru extrem de bizar, pentru că e foarte dubios ca Biserica să dea ceva, când popii știu doar să ia. Experții au analizat softul și, surpriză, la fiecare cursă, indiferent de distanță sau durată, aplicația transferă 10 Lei din contul clientului în contul Patriarhoțului, cu detalii plată ”donație Catedrală, să fie primit”.
Când trece pe lângă o biserică, aplicația donează automat și 5 lei la cutia milei, deci o cursă prin București e destul de costisitoare. Chiar și taximetriștii spun că n-au văzut aplicație care să plimbe clientul mai rău decât l-ar plimba ei: ”Am avut o cursă de la Tineretului la Foișor. Păi ne-a dus pe la 30 de biserici, ziceai că suntem în pelerinaj, nu în taxi”, se plânge șoferul.
Aplicația e dezavantajoasă și pentru șoferi, pentru că banii pentru cursă se duc direct în contul unei persoane fizice din Voluntari. Patriarhoțul susține că nu are nicio implicare, dar că nu are sens să returneze banii, pentru că ”nu e bine să te atingi de ce-i al lui dumnezeu, eu nu mă bag”, ar fi spus Patriarhoțul.

sursa cu ”adaptări”: timesnewroman.ro