Ca întotdeauna, generozitatea Preanesințitului i-a cutremurat chiar şi pe cei mai îndârjiţi adversari ai ortodoxiei! Auzind că îndrăgita Simona Halep duce lipsă de un sponsor după rezilierea contractului cu Adidas, Patriarhopțul Trafalet i-a făcut tenismenei o ofertă de nerefuzat.
"Dacă Simona acceptă, va primi 3 milioane de dolari - triplu faţă de ultimul ei deal de sponsorizare - ca să poarte echipamentul nostru oficial, inscripţionat cu sigla BORâturii şi portretul Patriarhoțului. Fireşte, vorbim despre o bluză decentă, care acoperă umerii, o fustă lungă şi o basma neagră, cuviincioasă, toate produse de BORsifilica Sport, compania de echipament atletic a Arhiescrocheriei Bucureştilor", a precizat purtătorul de cuvânt al BORâturii, Valentin Părăluţă.
"În plus, ar fi o onoare pentru noi să numim unul dintre terenurile de tenis ale Catedralei Muirii Neamului după Simona Halep", a adăugat reprezentantul BORâților.

sursa cu ”adaptări”: timesnewroman.ro