Pagini

duminică, 9 septembrie 2018

Patriarhoția lansează ghidul pentru părinţi: “Ce moaşte trebuie să aibă copilul în ghiozdan?”



De anul acesta, ghiozdanele copiilor vor fi și mai grele, dar și mult mai costisitoare! Patriarhoțul Trafalet a scos un ghid destinat părinților, cu sfaturi despre achiziția moaștelor necesare copiilor la scârboasele ore de religie.

Sunt preferate moaștele ușoare, precum degetul Sf. Pansenie, lipitorul de răni, sau limba Sfintei Gargara de la Tel Aviv. Aceste moaște sunt destinate copiilor din familii mai modeste, care nu se compară cu copiii cu posibilități, precum cei care vin cu craniul Sf. Grigorie Decapitatul și cu un femur al Sf. Pulpenie Netăiatulîmprejur, sau unii copii din Voluntari, care poartă Brâul Maicii Domnului la ora de sport.

Pe lângă moaște, copilul trebuie să aibă un tămâiar, 199 lei, o cadelniță, 839 lei, un sipet pentru anafură, 389 lei și un flaconaș cu mir din Țara Sfântă, la doar 699 lei, disponibil la orice biserică jegoasă.

Patriarhoția impune de anul acesta ca pentru o atmosferă cât mai ortodoxă în timpul orei de religie, perdelele pe care tot părinții le-au cumpărat trebuie înlocuite cu unele noi, model de patrafir, pe care tot părinții le vor cumpăra.



sursa cu ”adaptări”: timesnewroman.ro