Pagini

duminică, 15 februarie 2015

Jegurile BORâte violează dinnou! De data asta... babele ”enoriașe” și ”neprihănite”!


Acuzaţii extrem de grave vizează un popă jegos dintr-o comună din judeţul Giurgiu. O bătrână de 80 de ani (tinerică foc, nu?) susţine că părintele a agresat-o sexual atunci când l-a chemat acasă s-o împărtăşească. 

 De partea ei sunt şi alte femei din localitate, care au declarat că preotul nu ar fi la prima faptă de acest fel. Sunt însă şi mulţi cei care susţin că totul este o înscenare la adresa părintelui şi spun că, în zecii de ani în care a slujit, comportamentul sau a fost ireproşabil. 
Am ales să protejăm identitatea părintelui până când anchetele poliţiei şi arhiepiscopiei Giurgiului vor arată dacă acuzaţiile sunt reale. 

Maria, presupusa victimă: "Şi-mi zice, pune-te pe pat pe burtă şi mi-a ridicat cămaşă. Şi am rămas cu spatele gol. Şi mă ia la frecţionat cu mâinile. Eu n-am mai zis nimic. Zici că avea pe Satana în el şi n-am mai putut să zic nimic. Şi în rest despuiată. Zici că era medic d-ăla care operează. El cică ... descrăcăra picioarele. Şi eu n-am vrut să le descrăcar. Zic de ce părinte? El mi-a luat picioarele şi mi le-a făcut aşa şi eu atunci am zis până aici."
Totul s-ar fi întâmplat acum 2 zile, când femeia a chemat acasă preotul comunei, s-o împărtăşească. Ar fi revenit şi a două zi. Maria, presupusă victima: "Ieri a venit din nou la mine, cred că să îmi aducă uleiul. N-a mai apucat să mai zică nimic, că am luat mătura şi i-am dat în cap. Hal de popă. Păi eu n-am putut să dorm toată noaptea de joi spre vineri, de ce mi-ai făcut tu mie aşa hal de popă. Hal de popă de biserică şi cu femeie."

Bătrână a depus o plângere la poliţie pentru tentativă de viol. Şi alte consătence susţin că preotul ar fi abuzat de ele în trecut. O presupusă victima: "M-a luat, m-a dus în sala de mese, m-a pus jos, mi-a făcut ... m-a pus cu mâinile pe chiuvetă, m-a pus cu mâinile aşa şi m-a luat... Nu mi-e frică de nimic, decât de Dumnezeu. Asta nu e popă."
Dar cu toate astea, femeia nu a depus nicio plângere la poliţie. De altfel niciuna din presupusele victime nu a făcut-o. La niciuna din faptele acum pomenite nu au existat martori şi nimeni nu a cerut ajutorul autorităţilor.

Tocmai de aceea, unele enoriaşe sunt de părere că aceste abuzuri ar fi de fapt simple invenţii. Omul slujeşte de peste 30 de ani în această biserică. De sâmbătă morţilor, a lipsit însă de la slujba şi a transmis că este internat în spital. 

Primarul: "Oamenii sunt deja revoltaţi, nu mai au încredere în preot, ieri deja mi-au spus câteva femei să facem ceva pentru că ele nu mai au încredere să-l cheme pe preot să slujească." IPJ Giurgiu a anunţat începerea unei anchete. Cercetări face şi Arhiepiscopia Giurgiului. Până la finalizarea ei a menţionat că: "Ne exprimăm surprinderea faţă de cele relatate în legătură cu acest preot, ctitor de mănăstire, mai ales că ştim cât de multe acţiuni de sprijinire a acelei comunităţi a intrepins". 

În ultimul sau mesaj, preotul vorbeşte despre iertare că despre cuvântul aducător de pace: "IERTARE aş dori să fie cuvântul aducător de pace. Cu orice vă voi fi greşit vreodată, vă rog să mă iertaţi toţi acum pentru că nu voi mai supără deoarece surghiunul la care m-am supus singur mă va ţine departe de dumneavoastră până la sfârşitul zilelor mele. Şi pentru că rugăciunea nu mi-o poate lua nimeni, mă voi ruga şi pentru cei care acum se bucură de răul meu că să aibă parte de mântuire şi de un sfârşit bun, creştinesc. Iertaţi-mă şi uitaţi-mă. Ajunge zilei răutatea ei. Vă rog să mă iertaţi toţi acum pentru că nu voi mai supără deoarece surghiunul la care m-am supus singur mă va ţine departe de dumneavoastră până la sfârşitul zilelor mele."


N.N.
Deci fute jegul, fute (violează)... după care spune: Şi pentru că rugăciunea nu mi-o poate lua nimeni, vă rog să mă iertaţi toţi...
Ei bine... futu-ți morții mă-ti jegule!!!