Pagini

luni, 27 iunie 2016

Patriarhoțul i-a dat Papei un Merţan, ca să nu mai umble cu Loganul, ca săracii



Moment rar pentru liderul Bisericii Ortodoxe din România, Patriahoțul Trafalet. După ce a văzut cu ce mașină se deplasează Papa Francisc prin Armenia, acesta a fost copleșit de un sentiment straniu și nemaiîntâlnit la el: milă (!?!?!?). „Inițial n-am știut ce să fac, am crezut că eram bolnav și m-am dus să-mi fac analizele. Apoi un psihiatru mi-a spus că e vorba de milă pentru aproapele meu”.

Ca să scape de acest sentiment neplăcut, CEO-ul BORâturii a decis să doneze Papei Francisc un Mercedes ca să nu mai arate ca ultimul calic. „N-avem unul nou nouț, că-s date la mitropoliți, dar avem unul second-hand, de anul trecut, cu volan de aur și scaune din piele de delfin. N-are decât 15.000 de kilometri, îl mai ține vreo câteva luni”, a precizat PreaFericitulMaiMultDecâtArTrebuiSăFie... Nea Trafalet.

De cealaltă parte, Papa Francisc a mulțumit frumos pentru cadou și a precizat că e un prim pas în reconcilierea între cele două mari biserici. Totodată a spus că-i place și Loganul, nu atât ca mașină cât pentru manelele cu care venise în dotarea standard.



sursa cu ”adaptări”: timesnewroman.ro

luni, 20 iunie 2016

Pentru un fotbal mai bun, pupătorul tata Puiu cere investiții masive în infrastructură, adică biserici, icoane căcătoare de minuni și moaștele sfintei Parascurva în toate lăcașurile de (in)cultură!


Rezultatul dezamăgitor de la Campionatul European de Fotbal cere o reformă urgentă a sistemului din rădăcini precum și investiții majore. Printre cele mai radicale voci se numără cea a selecționerului Anghel Iordănescu, acesta justificând eșecul din Franța prin prisma lipsei de infrastructură.

„Ce zic de ani de zile și nu mă ascultă nimeni. N-avem icoane competitive, nu avem biserici care să facă față unui fotbal profesionist. Așteptăm să finalizăm catedrala aia de decenii, să sperăm că ne ajută dumnezeu și o terminăm construcția până la următoarea campanie de calificare altfel suntem rași”, a spus selecționerul la conferința de presă. „Vă spun, în pauza meciului cu Albania m-am uitat în vestiar și au început să-mi plângă icoanele de ciudă”.

Antrenorul a explicat că, din punct de vedere tactic, n-am picat într-o grupă bună. „Pe vremea când francezii construiau catedrale, noi ne ascundeam în bordeie de pământ. Ați văzut Notre-Dame? Te scapă arbitrul de trei ofsaiduri doar când intri acolo, darămite să te mai rogi. Cu Elveția n-aveam nici o șansă, n-au ei mai multe biserici ca noi, dar acolo își ține biserica banii. Credeți că s-ar fi întors dumnezeu împotriva oamenilor cu bani? Înseamnă că n-ați învățat nimic din istorie. Cu Albania am avut doar ghinion, ce să zic”, a mai spus Iordănescu.



sursa cu ”adaptări”: timesnewroman.ro

ASTFEL DE OAMENI EXISTĂ, SE ROAGĂ, VOTEAZĂ ȘI... NE FAC VIAȚA DE CĂCAT

- Ce sărbătorim de rusalii?
- Păi ce să sărbătorim?
- Se bea țuică, se bea vin...
- Sărbătoarea rusaliilor, ăăăă, cum se spune, reprezintă moșii de vară...

În rest... vă las pe voi să muriți de râs...! Că super-cre(ș)tinii noștri nici nu știu pentru ce se duc la biserică, pentru ce le dau bani la Jegoși și mai ales nici NU ȘTIU PE CE LUME TRĂIESC!


Poporul român... un popor plin de Certificate...

duminică, 19 iunie 2016

Arsenic Moca, Paraschieva, isus și dumnezeu sunt albanezi! Caramba băi pupătorule...

Pupătorul de icoane căcătoare de minuni a echipei României... a ajuns pe teren, blindat

Totul pentru calificare! Tata Puiu va avea pe bancă și icoane şi moaştele Sf. Parascheva



Tata Puiu pare să ia foarte în serios meciul cu Albania! Surse din cadrul UEFA au confirmat că așa zisul ”selecţioner” al echipei României va fi însoţit diseară, pe bancă, de nimeni alta decât sfânta Parascheva, împrumutată de la Iaşi pentru a le purta noroc tricolorilor.

Potrivit unor martori, moaştele sfintei au debarcat din avion cu câteva minute în urmă şi se îndreaptă spre stadionul Stade de Lyon. ”Chiar în acest moment, domnul Iordănescu a terminat de sortat colecţia de icoane şi se parfumează ca s-o întâmpine pe Sf. Parascheva cu un sărut prelung şi o îmbrăţişare caldă. Albania n-are nicio şansă!”, a exclamat un suporter român, uşor intoxicat de la mirosul puternic de mir.

”Prezenţa raclei sf. Parascheva pe teren trebuia să fie o surpriză, dar paparazzi şi-au băgat nasul în moaştele noastre, ca de obicei”, a comentat un membru al staffului Naţionalei. ”Au să vadă ei la Judecata de Apoi!”

În plus, pe lângă imnul României, Iordănescu ar fi insistat să se intoneze o frumoasă liturghie şi, dacă mai e timp, moliftele Sfântului Vasile, notează presa pariziană.



sursa cu ”adaptări”: timesnewroman.ro

joi, 16 iunie 2016

Un dumnezeu care nu judecă, și DOAR IUBEȘTE...!


Sunt convins că în același fel gândesc și toți cei care zilele acestea și-au pierdut casele, mașinile, recoltele, animalele, rudele etc, etc, după ce dumnezeu i-a IUBIT cu puhoaie de apă. Adică niște ape învolburate și ieșite din matcă, care distrug tot ce întâlnesc în cale!
Hai să-i mulțumim lui dumnezeu pentru IUBIREA LUI arătată zilele acestea! Pe viitor, o să-i cerem să ne IUBEASCĂ cu ceva secetă, că nu ne simțim noi bine vara dacă nu murim de caniculă! Și pe lângă noi... o grămadă de cre(ș)tini ce o să stea în soare... sperând că dumnezeu o să aibe grijă de ei!
Amin!


luni, 6 iunie 2016

ASTFEL DE OAMENI EXISTĂ, SE ROAGĂ, VOTEAZĂ ȘI... NE FAC VIAȚA DE CĂCAT

De data asta... clipul video arată cât de bine am ales denumirea Categoriei! Nu credeți? Priviți cu atenție! Și nu cred că o să vă mai minunați și de data asta... Ăsta-i românul care ne hotărește soarta de fiecare dată la orice fel de alegeri...!
Clipul se numește ”CINE TREBUIE SĂ CONDUCĂ ROMÂNIA”.